Asaftei: << Iniţiativa „Salvaţi Troleibuzul” este o lacrimogenă emoţională menită să acopere lipsa de profesionalism a conducerii firmei!>>

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei confirmă dezvăluirile din articolele din Vestea cu privire la banii publici cheltuiţi cu nemiluita la Troleibuzul ba, mai mult, plusează şi afirmă că “lucrurile sunt mai profunde acolo”, că trebuie o schimbare a managementului nu doar ca mentalitate. Asaftei punctează şi faptul că în afară de preocuparea conducerii CJ, a CA-ului de la Troleibuzul, nu ar strica ca anumite aspect să fie verificate şi de alte instituţii ale statului, inclusive ANAF şi Curtea de Conturi, pentru că “trebuie să încercăm să dărâmăm tribuna de profitori de acolo”.

Cum imediat după ce subvenţia (pe km pierdere!) a CJ a fost diminuată de la 6.000.000 lei la 4.000.000 lei anual decizia conducerii firmei a fost retragerea troleibuzelor de pe trasee şi – coincidenţă! – a apărut şi o petiţie online numită „Salvaţi Troleibuzul!”, Asaftei crede că deciziile trebuie luate nu pe baza unor astfel de emoţii generate cu intenţie şi doar în urma unor analize profesioniste: <<În legătură cu petiţiile gen „Salvaţi Troleibuzul”, cred că ar fi mult mai nimerită una tip „Salvaţi managementul de la Troleibuyul”. Iar pentru a fi salvat în sensul de a deveni competent şi producător de profit, el trebuie schimbat radical ca mentalitate. Şi cum mentalitatea ţine de oameni, de persoane, de aici înţelege fiecare ce vrea în legătură cu părerea pe care eu, personal, o am despre situaţia de la această firmă a Consiliului Judeţean Neamţ.
Cu alte cuvinte, trebuie să se treacă odată pentru totdeauna de la ipocrizie la pragmatism, de la cerşit bani de la CJ la management eficient şi profit real nu bazat pe fel de fel de subvenţii>>.

Asaftei confirmă şi faptul că subvenţionarea cu 5 miliarde de lei vechi lunar a acestei firme (cum s-a întâmplat în anii din urmă) a reprezentat o „alocaţie” profitabilă nu pentru cetăţeanul care folosea aceste mijloace de transport ci pentru unele interese: <<Nu putem introduce la infinit, în burta Trolebuzului, zeci de miliarde anual, fără să vedem că măcar se schiţează o vagă intenţie din partea conducerii firmei de îmbunătăţire a situaţiei. Iniţiativa „Salvaţi Troleibuzul” este o lacrimogenă emoţională menită să acopere lipsa de profesionalism şi management performant a conducerii Troleibuzul SA>>.

Confirmând dezvăluirile din Vestea (care arătau cum intenţionat se crează confuzie între subvenţionarea transportului pentru anumite categorii şi celebra <<subvenţie pe pierdere per kilometru>>, Asaftei a punctat că <<Consiliul Judeţean Neamţ va fi întotdeauna alături de oamenii nevoiaşi, de pensionari, de oamenii cu venituri mici, iar subvenţiile vor fi acordate strict în conformitate cu legea>>.

Fără a intra în detalii, concluzia vicepreşedintelui CJ Neamţ sugerează că la anumite dedesubturi ale cheltuirii banului public de către conducerea Troleibuzul ar putea aduce în prim-plan alte detalii, şi mai explozive decât cele cunoscute până acum: <<Evident, noi cei de la CJ avem o serie de discuţii cu cei de la Troleibuzul în sensul îmbunătăţirii managementului de acolo, vom vedea ce măsuri vom lua, Consiliul de Administraţie o să hotărască în acest sens. Nu exclud posibilitatea să fie introduse în această ecuaţie, într-o anumită eventualitate, atât Curtea de Conturi cât şi ANAF-ul, pentru cî, din câte înţeleg eu, lucrurile sunt mult mai profunde acolo>>.

D.V.

3 thoughts on “Asaftei: << Iniţiativa „Salvaţi Troleibuzul” este o lacrimogenă emoţională menită să acopere lipsa de profesionalism a conducerii firmei!>>

  1. Domnului Asaftei nu ia ieșit pasienta cu troleibuzul, despre traseele date firmelor de,,casa,, al Domnului de ce nu vorbește…!!!!!!????? Numai golanii și interese are acest individ în cap!!!!??! Schimbarea și numirea la Troleibuzul a directorului este problema domnilor!!!! Numire că director a Domnului Ceaușescu actualmente în CA va spune ceva…!!!!??? Da acum nu pot mulge nu au frâiele societății ,nu porcăriile ce ne spune acest individ!!!????

  2. Hai lasa…..Asa deodata, D-na Nadia, nu mai este capabila sau nu a mai ,,executat….sa traiti !,,?? Pai lamuriti-ne d-lor consilieri judeteni ,,de profesie,, si agamani pana mai ieri platiti f.bine,, cum de o laudati o pupati, o recomandati ca find f.performanta si de asta trebuie sa vina in ,,partidul nostru,,??? Nu mai profitati ca ,,dragii nemteni,,nu sunt informati, ca o sa dau nume mai paturicilor…

  3. Ce sa credem oare? Pana acum presa obedienta lui Arsene, nu numai ca o ridica in slavi pe nadia dar a si recomandat-o lui Arsene ca fiind cea mai tare pesa in domeniu, desi saraca venise direct de la cratita la Troleibuzul. Cum, nu mai e buna? Sau o fi imbatranit si ea saraca si nu …mai face fata cerintelor si nevoii de schimbare…

Lasă un răspuns