Asaftei, (tot) la butoanele județului! Arsene în concediu, Dulamă (tot) fără atribuții…

Aparentă atmosferă de relax și vreme de vacanță la nivelul conducerii CJ Neamț, dar doar „aparentă” pentru că, altfel, și activitatea instituției (în care lucrează peste 160 de salariați) dar și a „legislativului” sunt în zona ritmului normal, ca în orice altă lună a anului.

Azi a fost o ședință extraordinară în care aleșii județeni au votat și anumite rectificări bugetare dar și update-urile necesare la două proiecte cu finanțare europeană pentru iluminatul public din Piatra Neamț, proiecte în care Consiliul Județean și Primăria Piatra Neamț sunt parteneri pentru implementarea investițiilor respective.

Ședința a fost condusă de vicepreședintele CJ Neamț, Ion Asaftei, împuternicit de președintele Ionel Asaftei să fie la butoanele județului în lipsa lui, inclusiv în această perioadă în care (informație neoficială) președintele CJ și-ar fi luat câteva zile de concediu. De fapt, în ultima lună și jumătate, mai mult a fost Asaftei președinte împuternicit, în condițiile în care Arsene a fost plercat de mai multe ori din județ, inclusiv în câteva delegații oficiale.

Dacă Asaftei e și vicepreședinte (cu atribuțiile lui) și „președinte împuternicit” (cu toate atribuțiile legale, inclusiv semnătură în bancă), celălalt vicepreședinte, Laurențiu Dulamă și-a intrat doar oficial/formal în atribuții, nu și real. După ce Dulamă a câștigat procesul (sentința definitivă și irevocabilă stabilind că a fost ilegal Ordinul Prefectului prin care respectivul și-a pierdut funcțiile de ales județean și de vicepreședinte), el s-a întors la CJ, o hotărâre a plenului consfințind acest fapt.

Dulamă a primit chiar și birou pe etajul (2) conducerii, a primit chiar și mașină de serviciu și șofer dar… nu a primit atribuții prin cuvenita decizie a președintelui Arsene. Legea nu este imperativă în acest sens așa că, probabil, Dulamă așteaptă revenirea lui Arsene în fruntea instituției ca să afle și el dacă primește atribuții și departe/instituții ale CJ în subordine. Altfel, încă un an – până la alegerile locale din 2020 – va fi un caz singular, adică un vicepreședinte de CJ fără atribuții.

Mai jos, declarația lui Asaftei despre ședința de astăzi, postată pe facebook, ca și pozele care însoțesc acest text:

<<Astăzi am condus ședința extraordinară a Consiliului Județean Neamț, în cadrul căreia, alături de colegii consilieri, am aprobat indicatorii tehnico-economici pentru două proiecte extrem de importante la nivelul municipiului Piatra Neamț: Extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public, pe bd. Decebal, Piața Mihail Kogălniceanu, Bd. Traian, strada Fermelor și zona Pietricica și Extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public pe strada Cetatea Neamțului, strada 1 Decembrie 1918, strada Mihai Viteazul, Piața Ștefan cel Mare, Bd. Republicii, strada Mihai Eminescu, strada Orhei și zona Văleni. Proiectele au fost selectate la finanțare și acum sunt în evaluare. Valoarea lor cumulate este de 10,09 milioane de lei, inclusiv TVA, Consiliul Județean și Primăria Piatra Neamț fiind parteneri pentru implementarea lor.
Alt proiect de pe ordinea de zi a ședinței a vizat rectificarea bugetului, ca urmare a rectificării bugetului de stat, precum și ca urmare a propunerilor de fundamentare ale ordonatorilor principali de credite.
Mă bucur că ambele proiecte au avut susținerea consilierilor județeni și că prin votul nostru de astăzi reușim să asigurăm buna funcționare a Consiliului Județean, a instituțiilor subordonate și se derulează proiecte de interes județean, astfel încât să nu fie împiedicată în vreun fel implementarea strategiei de dezvoltare a județului!>>.

Această prezentare necesită JavaScript.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns