Este deja campanie electorală pentru alegerile parlamentare și fiecare partid coboară și mai aplicat la „firul ierbii”, acolo de unde vin voturile. Și sunt luate la pas atât zonele în care o formațiune politică stă mai bine sau, dimpotrivă, știe că e mult loc de mai bine. probabil de la această logică au plecat și Ion Asaftei (președintele ALDE și ceilalți lideri din echipa județeană liberal-democrată care acum câteva zile au călcat din nou municipiul Roman, într-o acțiune de precampanie.
„Pentru a treia oară, membrii ALDE au luat la pas municipiul Roman.
Întâlnirile cu cetățenii au intrat în logica obișnuinței. Un dialog responsabil și lămuritor cu privire la activitatea ALDE este benefic sub aspectul intenției de vot al romașcanilor. Este esențial ca oamenii să știe pe cine vom trimite să ne reprezinte la Bruxelles. Iar ALDE trimite în Parlamentul European politicieni care să reprezinte România cu demnitate, oameni care au capacitatea să bată cu pumnul în masă, figurativ vorbind, atunci când unii vor încearca să aplice standarde defavorabile țării noastre.
În data de 26 mai a.c. alegerea noastră, a tuturor, va cântări foarte greu: România trebuie să fie în rândul statelor care va avea drepturi pe măsura obligațiilor.
Vă mulțumim că ne sunteți alături și că vă pasă de viitorul european al României !”, este mesajul transmis de Ion Asaftei.
Un jurnal de precampanie al ALDE ar arăta că Asaftei și ceilalți membri ai echipei cu geci albastre au luat la pas numeroase comune, au participat la numeroase evenimente, de la cele culturale până la tradiționalele târguri și oboare.
Daniel VINCA