Asaftei, reminder pentru PSD: „Nevoia de ALDE!”

reminder = aducere aminte

„Nevoia de ALDE” – aceasta este expresia pronunțată de Ion Asaftei, liderul ALDE Neamț și care rezumă perfect un fragment din conferința de presă a acestuia, de acum câteva zile.

Asaftei a făcut trimitere mai ales la coaliția de guvernare dar și la alianța majoritară de la Consiliul Județean Neamț și a punctat de câteva ori faptul că ALDE a fost și este un aliat onest în relația cu partenerii de la PSD. Liderul ALDE Neamț nu a dat exemple concrete care să-i motiveze mesajul evident transmis spre social-democrați dar coincidența face ca respectiva conferință de presă să fi fost organizată la doar câteva zile după ce unii PSD-iști de la centru îl atacau pe Ministrul Tudorel Toader (ALDE).

La nivelul județului Neamț, în ultimele luni a fost evidentă ideea că unele proiecte din CJ nu trec fără votul liberal-democraților („nevoia de ALDE”) dar că la momentul tăierilor de panglici sau a momentelor oficiale/oficioase, unii social-democrați par loviți de virusul egoismului.

La întrebarea unui alt participant la conferința de presă cu privire la relația demnitarilor ALDE cu prefectul (PSD) Daniela Soroceanu, Asaftei a punctat, sec, că e vorba de o relație instituțională bună dar că în continuare pentru el rămâne bizar episodul cu excluderea din Comitetul Județean de Urgență a sa și a subprefectului (ALDE) Doru Ungureanu.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns