Asaftei, la sfat cu Tăriceanu

ALDE consderă priorităţi foarte importante lărgirea axei de transport Nord-Sud şi alocarea de resurse financiare importante pentru cercetare, anunţă Ion Asaftei, preşedintele liberal-democraţilor nemţeni, după Biroul Politic Central la care a participat în urmă cu două zile.

„Pe 7 noiembrie 2017, am participat la ședința Biroului Politic Central ALDE în cadrul căreia s-au analizat rezultatele alegerilor locale parțiale din 5 noiembrie 2017, s-a luat o serie de măsuri organizatorice pentru eficientizarea activității membrilor ALDE în comunitățile locale și au avut loc discuții privind proiectul bugetului de stat și a actelor normative preconizate pentru a se adopta până la sfârșitul sesiunii parlamentare.
ALDE va insista foarte mult pentru alocarea unor sume consistente pentru investiții în bugetul anului 2018 și pentru creșterea fondurilor destinate cercetării, investiții care trebuie să urmărească realizarea unor obiective concrete, cum ar fi dezvoltarea axei de transport nord-sud care străbate Moldova și care în momentul de față este la nivelul unei șosele cu o bandă și jumătate”, spune Asaftei.

„Tot în cadrul ședinței respective, dl președinte Tăriceanu ne-a expus necesitatea înființării Autorității Naționale pentru Învățământul Dual, care este o formă de învățământ cerută de mediul antreprenorial”, mai spune Asaftei.

D.V.

Comentarii Facebook