Arsene recunoaşte falimentul actualului PSD: „Avem nevoie de o altă abordare a managementului politic!”


Actualul PSD trebuie reformat din temelii, e nevoie de o stângă puternică dar modernă, managementul politic trebuie schimbat în interiorul partidului – o recunoaşte şi Ionel Arsene, preşedintele PSD Neamţ şi unul din liderii puternici la nivel naţional, în mandatele de preşedinţi de partid ale lui Ponta, Dragnea, Dăncilă.

„Mulțumesc tuturor nemțenilor care au venit la vot! Le mulțumesc colegilor care au muncit în această campanie! E limpede că noi, cei din PSD, trebuie să analizăm cu luciditate rezultatele votului și că avem nevoie de o altă abordare a managementului politic. România are nevoie de o stângă puternică, dar modernă. Stă în puterea noastră să ne privim în ochi și să luăm cele mai corecte decizii”, spune preşedintele PSD Neamţ.

Ionel Arsene anunţă că, în continuare, rămâne focalizat pe proiectele administrative care vizează dezvoltarea judeţului, el având şi funcţia de preşedinte CJ Neamţ: Îi asigur pe toți, și pe cei care ne-au fost alături, și pe cei care l-au votat pe Klaus Iohannis, că voi rămâne același susținător al proiectelor pentru județul nostru. Mă voi bate cu aceeași determinare pentru proiectele Neamțului!”.

D.V.

Comentarii Facebook

2 thoughts on “Arsene recunoaşte falimentul actualului PSD: „Avem nevoie de o altă abordare a managementului politic!”

  1. Sigur ca au nevoie de o abordare noua.
    Pentru inceput sa adune toti puscariasii de pe strazi – eliberati prin Legea Recursului Compensatoriu si nu numai – si sa.i trimita la o partida de table cu „Dr.Agnea”.
    Apoi sa scape de specinene precum Iftimie, Serban, Andrusca, Rotar si Stan – sunt cei care au votat schimbarea Codului Penal.
    Atunci o sa.i votez si eu.

  2. Ai tupeu nu gluma sa vorbesti despre reforma. Tu si gasca ta de lingai incompetenti ati adus partidul in halul asta
    Daca ai avea putin bun simt, ai pleca impreuna cu andrustii tai, da, nu asa ci invartindu-va……
    ,,Dragii mei nemteni,, ati mai vazut sa plece cainele de la macelarie de buna voie ? DNA-ul poate da o mana de ajutor…..

Lasă un răspuns