Arsene: PSD a prevenit o nouă încercare de schimbare a majorității în Consiliul Județean

arsene-tarata

*”Tărăţă şi-a trădat colegii de partid şi de alianţă”, acuză preşedintele social-democraţilor nemţeni /

La ședința Consiliului Județean Neamț, care a avut loc ieri, organizația locală a PSD a reușit să stopeze o nouă încercare a președintelui Culiță Tărâță de a modifica majoritatea, cu ajutorul PNL și al PDL, și de a-i schimba din funcție pe vicepreședinții social-democrați ai CJ, spune şeful social-democraţilor nemţeni.

„Din poziția de președinte al CJ Neamț, Culiță Tărâță demonstrează în fiecare zi că nu mai are nici un fel de respect pentru alianța cu Partidul Social Democrat sau pentru instituția pe care o conduce. Acest om și-a trădat colegii de partid și de alianță, fiind motivat doar de interese personale și de afaceri. Este regretabil că nemțenii au ajuns să fie reprezentați de un astfel de om. PSD Neamț îl va opri de fiecare dată când va încerca să răstoarne majoritatea în CJ. Tărâță încearcă să facă acest lucru pentru a-și aproba proiecte cu care noi nu suntem de acord, pentru că el a refuzat să ofere vreo notă de fundamentare financiară pentru acestea”, a arătat Ionel Arsene, președinte al PSD Neamț.

Ionel Arsene a mai susținut că „PSD Neamț are în continuare o relație foarte bună de colaborare cu UNPR. Am mai spus și cu alte ocazii: este păcat că un singur om își bate joc de munca noastră, comună, de atâția ani. Culiță Tărâță nu are dreptul să strice toate lucrurile bune pe care le-am făcut cu colegii noștri de la UNPR, doar pentru că este avid de putere. Practicile lui trebuie să înceteze. Strică imaginea alianței noastre în fața nemțenilor și îi face să-și piardă încrederea în instituția Consiliului Județean”.

 

vestea.net

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.