Arsene, pe şantierul Centrului pentru Recuperare Neuropsihiatrică de la Dragomireşti

Proiectul al cărui beneficiar este Consiliul Județean, prinde contur. Centrul va fi finalizat în luna mai a anului viitor. Noile clădiri vor avea o suprafață de peste 3.800 metri pătrați, constând în șapte case, în care vor locui 70 de persoane cu afecțiuni neuropsihice, dar și cabinete medicale, birouri, dependințe pentru personal și o sală multifuncțională.

Valoarea investiției depășește 14 milioane de lei, bani asigurați din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului și din bugetul Consiliului Judeţean Neamţ.

“Am revenit la Dragomirești, acolo unde sunt în plină desfășurare lucrările la viitorul Centru pentru Recuperare Neuropsihiatrică, în care vor fi mutați unii dintre pacienții cu afecțiuni neuropsihice de la Războieni. Mă declar mulțumit de ritmul in care avansează lucrările și sunt sigur că termenul de execuție va fi respectat.

Bolnavii care vor fi mutați în noile clădiri se vor bucura de condiții la cele mai înalte standard, atât din punct de vedere medical, cât și al cazării. Sunt semeni al căror destin este trist și este obligația noastră morală să le facem viața mai ușoară și totodată să mai degrevăm de sarcini și pe aparținătorii lor!”, a declarat, Ionel ARSENE – președintele CJ Neamț.

ADV

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns