Arsene își încordează mușchii la Carabelea! Somație pentru desființarea Centrului de vaccinare din fața Primăriei!

O instituție subordonată Consiliului Județean Neamț a trimis azi adrese către Primărie și către medicul coordonator al Centrului de vaccinare abia înființat în fața Primăriei Piatra Neamț cerând desființarea imediată a respectivei activități.
Către Primărie s-ar fi folosit expresia „vă rugăm să binevoiți să…” (spun sursele Vestea) iar către medic s-a mers pe un verb mai de forță – „vă somăm să…” (vezi foto de mai jos).

Instituția care roagă/somează este Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” care administrează căsuțele amplasate pentru viitorul Târg de Crăciun. Consiliul Județean este organizatorul Târgului de Crăciun și proprietarul căsuțelor în timp ce Primăria este proprietarul terenului de la Curtea Domnească pe care sunt amplasate căsuțele.

Dincolo de scandalul propriu-zis (în care Carabelea va spune că a fost maxim de interesat de sănătatea populației și de lupta contra pandemiei iar Arsene va defila cu ideea de respectarea legalității), pentru mulți transpare miza reală și penibilă: o luptă micron-ică de giga-orgolii, un fel de concurs de frumusețe între cei doi (Arsene și Carabelea), prost-sfătuiți amândoi de niște necalificați pe care îi au în subordine sau în preajmă.
În fapt avem de a face cu un fel de scenetă a la Caragiale, cu două personaje: Amatorul-Heirupist-Compulsiv după pozici (Carabelea) versus Jupânul/Tătucul/Compulsiv și el după pozici.
Un fel de concurs tip „Oglindă, oglinjoară…”.

Amatorul Carabelea

După ce la Paști a călcat tare pe bec cu panarama de felicitare cu propriul chip desenat, acum câteva zile lansa brusc și cu tam-tam centrul de vaccinare din fața Primăriei, mai exact din Târgul de Crăciun (încă nedeschis), fix din Căsuța lui Moș Crăciun. Carabelea în poze, Carabelea mesaje pe facebook, Carabelea în nelipsitul clip.
Mesajul (sinistru de-a dreptul pentru cine știe ideea de respect față de religia fiecăruia) sugera că Magia Crăciunului stă (doar!) în vaccinare. Un banner arăta un glob pe care erau desenate seringi, primarul apărea în poze cu personalul sanitar dotat cu căciulițe de spiriduși.
Din adresele emanate de la CJ via Carmen Saeculare rezultă un adevăr: Primăria (care a spus spațiul, căsuța la dispoziția medicilor) nu are niciun document prin care CJ să-i fi cedat dreptul de administrare al căsuțelor până începe Târgul. De fapt, și pe perioada Târgului (pentru care Primăria a semnat un acord de asociere ultra-păgubos cu CJ), pentru 2 zile în care girează scena, Primăria are o tolbă de obligații pe întreaga perioadă a Târgului (17 dec-2 ian). Din respectivul acord, în afara celor 2 zile (ajun de Crăciun și Ajun de Anul Nou) când e și Primăria pe acolo, la decizie, în rest Administrația Carabelea are doar obligații. Inclusiv cele păguboase și financiar și ca imagine legate de asigurarea pazei și (mai ales!) de triajul epidemiologic (care înseamnă inclusiv verificare vaccinați/nevaccinați), deși Târgul e făcut cu bani publici din taxele tuturor pietrenilor/nemțenilor.
Deci primarul și Primăria nu au niciun drept, pe întreaga perioadă a Târgului, asupra căsuțelor. Și, chiar dacă vor invoca vreo discuție cu vreun angajat/șefuleț din CJ, cei din Primărie nu au nicio scuză că s-au lansat în aventura asta puerilă cu centrul de vaccinare într-o căsuță a altuia. Nu au nicio scuză niciunul: nici Primar, nici secretar (cică girează legalitatea actelor și demersurilor administrative – felicitări!), nici șefi de Juridic, Patrimoniu, Administrativ etc. Probabil că toți subordonații ăștia cu ștaif au și dat like la clipul realizat pe modelul așa nu!

Tătucul Arsene

Așa cum Carabelea nu a făcut o adresă la CJ sau un act adițional la acordul de asociere cu privire la folosirea căsuței/căsuțelor și nici măcar nu a pus mâna pe telefon să-l sune pe Arsene, nici șeful de la Județ nu dă dovadă de mai multă maturitate. I-or fi suflat aghiotanții prin urechi „Șefu’, dar Carabelea ăsta face filmulețe cu căsuțele noastre, ne fură din pixelii de imagine și aplauze” și mărețul șef de la CJ (ăla de a modernizat Sănătatea nemțeană…) a fost străfulgerat brusc de magia… legalității.
Și azi zburau notificări și somații de la Carmen Saeculare fără ca Arsene, la rândul lui, să pună mâna pe telefon și să întrebe „Domnul primar, te simți bine?”.
Nu. Arsene, care știm cu toții e un vajnic apărător al legii, un militant înfocat pentru legalitate și administrație super-corectă s-a trezit și el o dată în viață cu mingea la el și a văzut că și portarul e prin spatele porții… Și șutează cu sete, ca un adevărat politician, mega-bărbat de stat…
Păi cum așa, Carabelea s-a filmat cu spiridușii vaccinatori și nu a zis nici o silabă de odă despre mărețul căpitan de plai, a confiscat el, un biet primar începător, toată inițiativa?

Practic această mingicăreală sinistră între primii demnitari aleși prin vot pe județ și pe capitala județului este orice numai administrație și politică serioasă nu. O putem compara și cu o pretinsă ședință de ONG unde vorbește fiecare despre ce (nu) au făcut ceilalți sau cu o ceartă între doi bișnițari care prestează la două colțuri din piață și nu se înțeleg să nu-și facă concurență neloială.

Culmea este că în condițiile în care, real, de fapt Carabelea mai mult s-a făcut de râs cu partea de imagine a deschiderii acestui centru de vaccinare, Arsene nu avea niciun motiv de invidie. Ba, mai mult, trebuia să înlocuiască adresele ultimative cu o pungă de popcorn. Sau de semințe, după preferințe…

Acest prim dublu-scandal (cu globuri pictate cu seringi și cu medici și asistenți fugăriți dintr-o căsuță care oricum stătea de pomană) arată adevăratul nivel al ambilor bravi combatanți. Nu jucători ci niște începători copii de mingi care – pe imagine, comunicare și chiar bun simț și civilizație în ce privește activitatea publică – sunt, AMÂNDOI, în plus, nu fac diferența între corner și aut, între henț și ofsaid.
Și Târgul de Crăciun nici nu a început… Dar bine că până la colinde vedem așa un metaforic joc al caprelor…

Daniel Vinca

Lasă un răspuns