Arsene face clarificări: „Casa Celibidache, renovată de CJ! Primaru’ Micu prins cu o minciună mare!”

Iritat că primarul de Roman, Lucian Micu îşi arogă merite în proiectul care vizează reabilitarea unui obiectiv din oraş atâta timp cât, de fapt, Consiliul Judeţean este cel care a obţinut finanţarea şi se ocupă de respectiva lucrare, Ionel Arsene vine cu clarificări în care îl acuză pe edilul romaşcan de minciună.

Am fost surprins să aflu că primarul liberal al municipiului Roman, domnul Lucian Micu, dezinformează cu bună știință, afirmând că a găsit soluții pentru salvarea uneia dintre clădirile emblematice ale urbei mușatine – Casa Celibidache.
Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, primarul liberal Micu lasă să se înțeleagă că administrația romașcană a obținut aprobările necesare de la Compania Națională de Investiții pentru finanțarea lucrărilor de modernizare a acestei clădiri monument istoric. Eu înțeleg că ne aflăm în campanie electorală, dar să-ți asumi meritele altora nu e tocmai onorant!
De fapt, asta face PNL: minte-ntruna!”, spune Ionel Arsene, preşedintele CJ Neamţ.

Şeful instituţiei explică apoi şi aduce şi dovezi scrise care arată că investiţia de la Roman este în momentul de faţă în categoria de „viitor şantier al Consiliului Judeţean nu al administraţiei locale”:

<<Edilul romașcan nu face altceva decât să-și mintă propriii concetățeni prin omisiune. El a „uitat“ să precizeze un lucru deosebit de important: Casa Celibidache nu se află în proprietatea municipiului Roman, ci a județului Neamț! Acest obiectiv a fost preluat de către Consiliul Județean ca urmare a HCL Roman nr. 52/2018, cu scopul de a fi salvat de la degradare, iar în ședința de luna trecută a fost prelungit termenul, până la 1 septembrie 2021, pentru a ne putea încadra cu toate etapele premergătoare începerii lucrărilor de consolidare și executarea lor.
Unde e contribuția domnului primar Lucian Micu în rezolvarea unei chestiuni atât de importante pentru romașcani? De fapt, edilul șef are dreptate când spune că a găsit o soluție! Aceasta este Consiliul Județean Neamț, care de mai bine de un an s-a preocupat continuu de pregătirea documentației și de corespondența cu instituțiile statului responsabile de emiterea avizelor pentru un astfel de proiect de consolidare!
Aceasta este situația clară în care se regăsește în acest moment Casa vornicului Done, cunoscută drept Casa Celibidache, clădire în care în anul 1912 a văzut lumina zilei unul dintre cei mai importanți dirijori ai omenirii, Sergiu Celibidache.
Le garantez romașcanilor că acest edificiu din orașul lor va fi salvat și redat circuitului turistic și cultural!>>.

D.V.

Comentarii Facebook

One thought on “Arsene face clarificări: „Casa Celibidache, renovată de CJ! Primaru’ Micu prins cu o minciună mare!”

  1. Nu s-ar fi putut proceda la fel si in cazul casei de la Manastirea Varatec, in care, conform marturiilor unor contemporani precum maica Epraxia Diaconescu(1860-1967) si unor eminescologi precum Zoe Dumitrescu-Busulenga si Augustin Z. N. Pop, a locuit, in mai multe veri, Mihai Eminescu ? Casa situata mai sus de actualul cimitir al manastirii, de la Biserica „Schimbarea la Fata”, in spatele careia se afla „Codrii de arama” si din cerdacul careia se vede, in vale, „Padurea de argint” Casa care sta sa se prabuseasca si pentru salvarea careia, din cate stiu, nici macar nu s-a incercat obtinerea de fonduri europene, asa cum s-a procedat la Roman, in cazul casei-monument istoric, in stil neoclasic, vechi de peste doua secole, in care avea sa se nasca in 1912 unul din marii dirijori ai lumii, Sergiu Celibidache, casa cumparata de Primaria Municipiului Roman de la mostenitorii marelui muzician.

Lasă un răspuns