Arsene după protestul asistenţilor: „Am fost surprins să constat că reprezentanții sindicatelor şi ai salariaților neafiliați nu și-au informat în mod corect colegii!”

În urma protestului din această dimineață, la sediul Consiliului Județean Neamț a avut loc o întrevedere între Ionel Arsene, președintele instituției, conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și reprezentanții asistenților medicali, în scopul deblocării acestei situații și identificării unor soluții la problemele ridicate.

“Am mediat astăzi o întâlnire între conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și reprezentații asistenților medicali. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că veniturile li s-au diminuat timp de trei luni consecutiv.
Am descoperit că oamenii nu știau care au fost motivele pentru care în ultimele luni au avut venituri mai mici și am fost surprins să constat că reprezentanții sindicatelor, precum și reprezentanții salariaților neafiliați nu și-au informat în mod corect colegii pe care îi reprezintă despre prevederile legale.
De când ocup funcția de președinte al Consiliului Județean, nu am refuzat niciodată o solicitare venită din partea conducerii Spitalului Județean și nici nu o voi face, atât timp cât aceasta va duce la creșterea calității actului medical sau la îmbunătățirea condițiilor din această unitate spitalicească. Atât pentru mine, cât și pentru întreaga echipă a Consiliului Județean, sănătatea nemțenilor dar și asigurarea condițiilor de muncă pentru salariații instituțiilor din județ aflate în coordonarea noastră, sunt extrem de importante!”, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț printr-un comunicat de presă remis Vestea.

În urma discuțiilor purtate, s-a stabilit că diferențele de venit sunt consecința includerii normei de hrană în sporul de 30% și a creșterii numărului de salariați. În perioada următoare se va analiza modul de calcul al sporurilor, astfel încât să nu mai existe fluctuații mari de la o lună la alta. În plus, astăzi s-a solicitat Guvernului României și ministerelor de resort excluderea indemnizației de hrană din procentul de 30% aferent sporurilor, se menţionează prin acelaşi comunicat.

Fluctuaţia cuantumurilor sporurilor primite de asistenţi se datorează şi faptului că legea prevede că sumele alocate cu titlu de SPORURI nu pot depăşi 30 la sută din salariile tuturor angajaţilor de la instituţiile arondade unui ordonator principal de credite. După cum a menţionat şi directorul medical dr Alexandru Juncu la întâlnirea cu asistenţii de la SJU Piatra Neamţ, CJ a blocat acordarea de sporuri la alte institutţii subordonate în favoarea Spitalului Judeţean la care s-a ajuns ca aceste sporuri să fie de circa 40 la sută. La spital sunt foarte mulţi salariaţi (circa 1700) în comparaţie cu celelalte instituţii subordonate CJ Neamţ, ceea ce face ca în acest moment valoarea acestor sporuri să nu mai poată creşte, altminteri, după cum spune legea ele ar urma să fie imputate şi, în plus, ar fi şi amendaţi cei care ar încălca prevederile legale limitative.

D.V.

 

 

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns