Arsene despre „țeava lui Leoreanu”: Să vedem ce spune Corpul de Control!


Avaria majoră a conductei magistrale ce i-a lăsat pe romașcani fără apă la robinete a fost subiectul unor afirmații cu care președintele CJ Neamț a ieșit astăzi în public. Chiar dacă Ionel Arsene nu a arătat cu degetul spre nimeni, a lăsat să se înțeleagă că vor urma surprize. „Niciodată o construcție nu se ridică peste o conductă de alimentare cu apă, peste o rețea de canalizare sau peste cablurile electrice, înainte de a devia traseul acestora. Rămâne să așteptăm raportul final al anchetei pe care Corpul de Control al Prefecturii a demarat-o la fața locului. La final, cine a greșit să plătească”, a punctat  șeful CJ Neamț.
De altfel chiar în aceste momente, la sediul Prefecturii este în desfășurare o conferință de presă a cărei tema o constituie exact această problemă.
Legat de subiectul avariei de la magistrală, Arsene a ținut să aprecieze rapiditatea cu care Apaserv a remediat defecțiunea și și-a exprimat speranța că asemenea incidente nu se vor mai repeta.
Cât privește suma de 12 miliarde de lei vechi care s-a cheltuit pentru supraetajarea parcării de la Piață, Ionel Arsene a precizat că acești bani puteau fi folosiți în cu totul alte scopuri. „Acești bani au fost efectiv aruncați în vânt, când puteau fi utilizați, de exemplu, pentru dotări la Spitalul Municipal de Urgență sau pentru alte proiecte de reală utilitate pentru romașcani”, a mai opinat președintele CJ.
Și Marius Neculai, candidatul PSD pentru Primăria Roman, este de părere că banii puteau fi redirecționați spre alte investiții. „Se puteau face 12 locuri de joacă super dotate, sau se putea investi în iluminat public, în alimentare cu apă și canalizare pentru zonele care nu dispun de aceste utilități”, a punctat acesta.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns