Arsene: „De Ziua Europei, mai uniți, mai puternici, mai demni, mai patrioți! Vă aștept la Iași!”

Ionel Arsene, președintele PSD Neamț va fi în fruntea celor peste 12.000 de nemțeni care vor participa mâine la mitingul PSD de la Iași. Liderul social-democrat nemțean punctează faptul că fiind vorba de 9 Mai, care este și Ziua Europei, social-democrații vor sărbători românește această zi specială.

„Pe 9 mai, la Iași, ne vom bucura împreună de Ziua Europei.
Toată Moldova va sărbători și, sunt sigur, va fi o zi în care ne vom simți mai conectați decât oricând la valorile care ne unesc: solidaritate, egalitate, democrație, libertate.
România este parte a Europei și nimeni nu va schimba asta!
Dar printre valorile noastre fundamentale trebuie să rămână demnitatea și patriotismul. Și asta vom sărbători la Iași! Vom sărbători românește!
Suntem înaintea unor alegeri europarlamentare cu miză uriașă și este timpul să avem o voce mai puternică decât până acum”, spune Arsene.

Președintele PSD Neamț subliniază și faptul că a venit timpul ca Europa să fie unită real, națiunile să fie tratate egal: „Trebuie să ne reconsiderăm poziția față de statele care conduc astăzi UE și să închidem un capitol în care țările din Est sunt privite și tratate ca țări de mâna a doua!
Nu am să spun, ca mulți alții, că România a fost transformată în colonie.
Nu am să spun că România se pregătește să intre în era sclavagistă a marilor corporații. Și nu am să spun că Summit-ul de la Sibiu, găzduit de președintele antiromân Iohannis, va marca începutul acestei ere.
Am să spun că vocea noastră se va auzi mai tare!
Am să spun că nu vom permite să ne înclinăm.
Am să spun că românii sunt muncitori, inovativi și iubesc fair play-ul. Și pentru toate aceste calități, merită respect și tratament egal!
De ziua Europei, vom fi mai uniți, mai puternici, mai demni și mai ales vom fi mai patrioți! Vă aștept la Iași!”.

Ad.V.

Comentarii Facebook

One thought on “Arsene: „De Ziua Europei, mai uniți, mai puternici, mai demni, mai patrioți! Vă aștept la Iași!”

  1. 12000 de nemteni??? Vezi ca ai pus un zero in plus amice….jumate din cei de acolo sunt doar din Neamt??? Ce ai fumat????Daca o sa fiti 500 de „suporteri” si aia luati cu japca,mare minune…..Pe cine vreti sa prostiti,tipule?

Lasă un răspuns