Într-o postare publicată aseară pe contul personal de Facebook, președintele CJ Neamț Ionel Arsene nu ratează ocazia de a le atrage atenția liberalilor asupra felului în care trebuie să se facă administrație. Arsene vorbește despre demersurile pe care le-a făcut pentru ca un sector de drum ce a creat probleme șoferilor ani de-a rândul să fie preluat de Compania Națională de Drumuri, pentru reabilitare. Și mergând pe binecunoscutul principiu „fapte, nu vorbe”, Arsene punctează scurt: „Astfel de probleme se rezolvă prin demersuri serioase și nu in conferințe de presă sau pe rețelele de socializare, lucru pe care sper să-l conștientizeze cât mai repede și colegii politicieni din PNL”.
Tronsonul de drum la care face referire șeful CJ este porțiunea din zona Ursuleți, de la intrarea în Piatra Neamț dinspre Bicaz. De ani de zile, unele porțiuni de asfalt arată ca după bombardament din cauza traficului greu, lucru care aduce disconfort atât pentru șoferi, cât și pentru cei care locuiesc în zonă – spune președintele CJ. Dacă până acum nu se putea interveni pentru reabilitare, din cauza situației juridice incerte a respectivului tronson, situația este pe cale să se schimbe.
„Sectorul de drum nu putea fi reparat deoarece nu era clarificată situatia juridică a acestuia. Am reușit în urma demersurilor pe care le-am facut la Ministerul Transporturilor să rezolv această problemă, fiind inițiat un proiect de hotărâre de guvern ca acest transon să fie preluat în administrare de către Compania Națională de Drumuri.Proiectul de hotărâre se află pe circuitul de avizare, urmând ca în cel mai scurt timp acest sector să fie preluat în administrare și introdus pe lista de priorități pentru reabilitare”, a explicat președintele CJ Neamț.
Alex SÎRBU
Cat de ipocrit sa fii sa vorbesti despre retelele de socializare cand tu ai retele de comunicatori si postaci care sufoca retelele de socializare. Asta e nivelul.
Ca de exemplu demersul de a-l numi pe Panaite Prefect?
Este un demers serios nu?
Probabil ca urmatorul demers serios este sa construiti o statuie lui Pinalti in parcul central si un muzeu al hotiilor de pe vremea aceluiasi personaj ridicate la nivel de arta.
Ma astept sa organizati concursuri pentru scolari cu titlu”cine fura cistiga” si sa-i premiati cu functii in administratia judeteana pe cei care au furat si nu au fost prinsi conform zicalei”hotul neprins e cinstit”.
Din pacate a-ti dovedit ca nu puteti schiba nimic in aceasta urbe.Sunteti ca multi altii captiv al sistemului mafiot.
Nu cred ca mai aveti tinuta morala pentru a da lectii nimanui.
Hai pa.
„Sectorul de drum nu putea fi reparat deoarece nu era clarificată situatia juridică a acestuia. Am reușit în urma demersurilor pe care le-am facut la Ministerul Transporturilor să rezolv această problemă, fiind inițiat un proiect de hotărâre de guvern ca acest transon să fie preluat în administrare de către Compania Națională de Drumuri.Proiectul de hotărâre se află pe circuitul de avizare, urmând ca în cel mai scurt timp acest sector să fie preluat în administrare și introdus pe lista de priorități pentru reabilitare”.Aha!Deci intai sa-l ia compania de drumuri, apoi sa fie trecut pe lista de asteptare…Si stai, si-asteapta…
Dar n-am putea face o varianta ocolitoare prin spatele caselor?
Tot drumul pana la Bicaz si in zona Bicaz e praf.
Ca de obicei, Arsene fura curent. Sa l readuca cineva cu picioarele pe pamant.