Ars pe față și pe o mână, de la o glugă de coceni


Un bărbat din satul Cârligi – Dulcești s-a ales cu arsuri ieri după amiază, în timp ce se ocupa de treburile gospodărești. Potrivit responsabililor ISU Neamț, omul a dat foc unor gunoaie, numai că în scurt timp flăcările s-au extins la o glugă de coceni și la gardul din imediata apropiere. În încercarea de a stinge focul de unul singur, bărbatul s-a ales cu arsuri de gradul II pe față și pe mâna stângă.
Echipajul SMURD ajuns la fața locului i-a acordat omului îngrijirile medicale necesare. Cum arsurile nu au fost grave, nu a fost nevoie ca victima să fie transportată la spital.
Pompierii au stins flăcările înainte ca incendiul să se extindă. Totuși, cinci metri liniari de gard și jumătate de tonă de coceni s-au făcut scrum.

Alex SÎRBU