Armonie în PSD Neamţ: “Nu există tabere”, dar “să nu ne mai dăm la gioale”! Şi fără “declaraţii care poate afecta partidul!” (sic)

arsene psd

Aşa păţeşte orice politician care în aceeaşi ieşire publică recită mesaje-şablon dar şi abordări proprii pe subiecte concrete: reuşeşte să se contrazică, iar prin însumarea unor abordări contradictorii ale aceluiaşi emitent rezultă adevărate panseuri. Panseuri inteligente, evident…

Aşa a păţit mai devreme, la conferinţa de presă susţinută la PSD Neamţ, la ora 11, deputatul Ionel Arsene, preşedintele organizaţiei judeţene: referindu-se la situaţia din organizaţie, la şedinţele de ieri (Birou Permanent şi Comitet Executiv), la sancţiunile propuse sau chiar votate şi descriind cum trebuie să arate paradisul de partid, acesta a spus textual, printre altele, “Să nu ne mai dăm la gioale!”.

La nici câteva minute, întrebat de o jurnalistă despre taberele din PSD Neamţ, a răspuns “În PSD Neamţ nu există tabere!”.

Reprezentantul vestea.net a vrut să clarifice şi a adus în discuţie un episod de la o şedinţă de ieri, cu “PSD-işti de stânga” şi “PSD-işti de dreapta”. “Nu există. Aşa ceva e doar la dumneavoastră pe site!”, a răspuns Arsene.

Dincolo de faptul că relatarea din vestea.net cu privire la schimbul de replici Arcan-Harbuz a fost una corectă, confirmată de mai mulţi participanţi (inclusiv din „tabăra Arsene”), trebuie să recunoaştem că “taberele PSD” sunt vizibile pe acest site. Dar nu pentru că le-am inventat noi ci pentru că asta este situaţia în partid (şi aşa a cam fost mereu, nu de ieri, de azi).

Probabil că aceste uşoare contradicţii din formulările lui Arsene or fi fost generate de relativa stare de nervozitate cu care a început conferinţa de presă. După ce a citit mesajele de la centru (informaţii sau abordări vechi de câteva zile) pe care şi nemţenii dar mai ales jurnaliştii le-au tot văzut în presa centrală (şabloane despre reducerea TVA la alimente şi despre adoptarea de către Comisia Europeană a regulilor PND, fără nicio abordare concretă pe Neamţ), Arsene a venit spre judeţ împărţind presa în funcţie de cât îi este sau nu de obedientă, siteurile de ştiri (publicaţii exclusiv online) devenind “unele bloguri”.

Că multivalentul preşedinte PSD Neamţ nu ştie diferenţa dintre site şi blog, că foloseşte zâmbind (rânjind?) “bloguri”, tuşând peiorativ pe un cuvânt pe care nu îl stăpâneşte, chiar nu e o problemă foarte importantă. Eventual, e doar o problemă a lui, care mai punctează o lacună. Sau nemulţumirea că informaţia de pe online-ul nemţean nu-i mai este favorabilă ca altădată, că domeniul s-a dezvoltat şi diversificat, nemaifiind, exclusiv, la dispoziţia unui „buton”.

Până la urmă, ce pretenţii poţi avea de la cineva care, în faţa camerelor tv, rotund, transmite un mesaj pentru colegii de partid, care sună fix aşa: “Să nu mai ieşim cu declaraţii care poate (sic!) afecta partidul!”? I-au strigat vreo 3-4 jurnalişti “pot afecta!” dar e greu de spus dacă a înţeles despre ce e vorba…

Daniel VINCA

One thought on “Armonie în PSD Neamţ: “Nu există tabere”, dar “să nu ne mai dăm la gioale”! Şi fără “declaraţii care poate afecta partidul!” (sic)

  1. Membrii Organizatiei de Tineret vor sa faca cheta, sa-i poata plati acestui domn niste meditatii la o doamna invatatoare sa-i dea niste meditatii de clasele 1-4 la limba romana.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.