Argint, puradelul pierdut și solidaritatea țigănească

Episod petrecut acum câteva zile pe plaja din Mamaia: zeci de țigani s-au mobilizat în doar câteva minute și l-au găsit pe copilul de 4-5 ani dispărut de lângă mama lui. Confirmarea acestui incident cu final fericit ne-a fost furnizată de mai mulți nemțeni, minoritari sau majoritari, care se aflau pe plaja respectivă.

Printre ofertele vânzătorilor ambulanți („Porumb feeert!”, „Gogoși calde cu ciocolată pă bune!”) care, cam la jumătate de oră sunt la concurență cu țipetele pescărușilor, la un moment dat s-a auzit o strigare atipică: „Argint! Argint!”.

Unele doamne și domnișoare au ridicat capetele gândindu-se că că e un nou level în comerțul ambulant de pe plajă, cu bijuterii de argint. Dar nu, femeia care striga era efectiv disperată și Argint nu era vreun metal în acest caz ci numele băiatului ei care se pierduse. În costum de baie, cu un fel de hălățel transparet pe deasupra, cu părul prins nu cu basma ci cu un moț, era evident vorba de o țigancă tânără ce striga după puradelul zvăpăiat.

Ca din senin au apărut rudele (ceata) cu care mama respectivă era pe plajă (vreo 7-8) plus alți cîțiva puradei. În vreo câteva minute de dialoguri stridente atât în română cât mai ales în limba lor, pigmentate cu câteva strigăte spre alți minoritari și 2-3 telefoane date de 2 bărbați, grupul a ajuns la peste 60 de persoane.

Nici nu s-au dumirit românii de pe plajă ce se întâmplă, că toți acești țigani s-au întins linie, au mers mai în spate (la un mic ponton din stabilopozi) si au luat apa și plaja la periat. Distanțați la cam un metru, cu vreo 8 bărbați și adoslescenți în apă, apoi femeile în zona de șezlonguri-cearșafuri, apoi iar bărbați până la terasele din spate. O clasică operațiune de căutare într-o zonă aglomerată cu sute și sute de alte persoane. Cum vedem prin filme atunci când se caută prin pădure…
„Mic, brunet, slip roșu, colac albastru” – acesta era codul de căutare și întrebarea adresată fiecărui om de pe plajă…

După vreo 3-4 sute de metri s-a auzit un strigăt victorios. Îl găsiseră pe Argint. În apă, la 3 metri de mal, se juca cu alți copii. L-au predat părinților și apoi toți cei peste 60 de țigani s-au împrăștiat la locurile lor de pe plajă. Nimeni nu a țipat la copil, doar părinții lui i-au spus: „Te așezi și nu mai pleci de lângă noi!”.
Iar Argint, ca un fel de Nică brunet care știe că a comis-o, a spus un „Da” scurt și s-a conformat…

Toată povestea asta a durat câteva minute, maxim 10. Și a fost cu final fericit. S-au mobilizat și au acționat în legea lor. Și, pentru românii care au înțeles abia la final ce s-a întâmplat, a fost și o lecție. De solidaritate. Nu doar țigănească!

Daniel VINCA

Nota Bene – Autorul a folosit, după cum se vede, termenii de „țigan”, „țigancă”, „țigănească” etc, nu rom sau derivate. Fără nicio aluzie tendențioasă, ba, dimpotrivă.
Apropos, cei politically correct pot încerca să schimbe versul dintr-un cântec celebru care spune „trec țiganii, trec”.

Lasă un răspuns