Arestat pentru tentativă de omor

arestat
Un bărbat de 49 de ani din Văleni își va petrece următorii patru ani după gratii, pentru tentativă de omor, informează Poliția Neamț. Bărbatul, pe numele căruia fusese emis de către magistrații Tribunalului Neamț un mandat de arestare, a fost prins vineri de lucrătorii Secției de Poliție Rurală Dulcești.
Pe numele bărbatului era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, prin care Tribunalul Neamţ l-a condamnat la o pedeapsă de 4 ani de închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor civile, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor”, a declarat inspector Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Fapta de care este acuzat bărbatul a avut loc în noaptea de 16 spre 17 aprilie a acestui an, când acesta, fiind sub influența băuturilor alcoolice și pe fondul unui conflict spontan, a înjunghiat un tânăr de 21 de ani, din Iași în zona abdomenului, cu un cuţit. Bărbatul a fost reținut și escortat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Bacău, unde își va ispăși pedeapsa.

Alex SÎRBU