Arcași, fachiri și paradă medievală, la Sărbătoarea Curții Domnești


Duminică, platoul Curții Domnești din Piatra Neamț va găzdui ediția 2017 a sărbătorii menită să marcheze împlinirea a 526 de ani de la întâia atestare documentară a obiectivului. Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei pietrene, instituția organizatoare, manifestarea va debuta cu o paradă medievală, programată pentru ora 11.30.
O jumătate de oră mai târziu, se vor deschide atelierele interactive de ocupațiii tradiționale – olărit, împletit nuiele și zale, de bătut monedă și de confecționat măști. Nu vor lipsi nici atelierele de țesut și cusut și nici cele de fierărie medievală.
Deschiderea oficială a evenimentului va aparține Străjerilor Moldovei, care vor prelua Turnul în pază. Va urma apoi un moment care sigur va stârni interesul pofticioșilor – degustarea celei mai mari plăcinte de la curtea domnitorului Ștefan cel Mare.
De la ora 12.30, toți cei interesați să deprindă arta mânuirii arcului sau sabiei, vor avea ocazia să participe la școlile special deschise în acest scop.
Mai spre seară, trupeșe de moldoveni și otomani își vor măsura măiestria într-o competiție de tras cu arcul.
Manifestările de la Curtea Domnească vor fi încheiate de fachiri, care vor demonstra întregii asistențe de ce-și merită renumele de îmblânzitori de flăcări.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

One thought on “Arcași, fachiri și paradă medievală, la Sărbătoarea Curții Domnești

Lasă un răspuns