Arcan, între Dragnea și Codrin Ștefănescu. APP Neamț, delegație masivă, întâlnire la Centru

Delegația biroului județean al Alianței Pentru Patrie, filiala Neamț, a fost prezentă la sediul central, la invitația conducerii centrale din București, anunță un comunicat remis de APP Neamț.

Întâlnirea se înscrie în seria dialogului pe care conducerea APP îl are cu organizaţiile judeţene, în probleme organizatorice şi de perspectivă politică, menționează aceeași sursă.

<APP Neamţ este în plin proces organizatoric. Ne bucurăm că vin alături de noi oameni care nu au mai făcut politică dar şi oameni care au renunţat, dezamăgiţi, la proiectele politice în care au crezut şi s-au alăturat valorilor sociale, naţionale, politice, susţinute de APP.
O reuniune de lucru constructivă, la care au participat lideri importanți, precum domnii Liviu Dragnea, Codrin Ștefănescu, cât și membri din biroul permanent central.
Uniți, determinați, implicați, cu iubire de oameni și de țară, putem readuce România pe drumul cel bun! Românii patrioți găsesc soluții pentru România!
Mulțumesc tuturor colegilor pentru implicare!>, a precizat Emilia ARCAN, Președinte APP Neamț.

D.V