Arcan îi dă replica lui Chitic: Nu concep ca vinovații să fie lăsați în pace!


Într-o postare pe contul personal de Facebook (FOTO), senatorul PSD de Neamț Emilia Arcan îi cere primarului Dragoș Chitic să facă lumină în cazul Pieței Centrale din municipiu. Practic, parlamentarul de Neamț pune din nou accentul pe faptul că obiectivul nu ar trebui să se întoarcă pe mâna societății Urban care, „deși a încasat vreo 7 milioane de lei, în contul despăgubirii, este tot pe marginea falimentului”. Totodată, Emilia Arcan afirmă că toate contractele, lucrările și polițele s-ar fi dat „cu dedicație, urmărindu-se doar jecmănirea bugetului cu bani publici”.

În rândurile ce urmează, prezentăm punctul de vedere al senatoarei nemțene, așa cum reiese din postarea publicată de aceasta pe contul personal al rețelei de socializare.
Demersul meu, nu este decât să văd că se face lumină în cazul, PIATA CENTRALĂ din Piatra Neamț!! 
Nu vreau să mai accept să treacă timpul, peste acel imens incendiu să se aștearnă uitarea și vinovații să nu fie nici măcar deranjați cu niște întrebări!
Sunt cazuri în țară când femei care au furat o pâine pentru că nu aveau cu ce să își hrănească micuții au ajuns la închisoare!
Nu concep ca vinovații de dispariția, în câteva zeci de minute, a unei investiții ce a depășit 3 milioane de euro, să fie lăsați în pace!
Eventual păstrați pe funcții și lăsați să facă pe mai departe cum le dictează interesele personale și de grup!
Așadar, cer public, să anunțe conducerea Primăriei Piatra Neamț și a societății Urban:
– Cine sunt vinovații de incendiul din 19-20 iulie 2015, de la Piatra Mare? Să se dea nume, să se precizeze ce li s-a întâmplat celor implicați în producerea incendiului!
– Cum gândește actualul primar că e bine să dea tot în administrarea Urban această piață, câtă vreme există precedentul nenorocirii administrate, plus faptul că deși a încasat vreo 7 milioane de lei, în contul despăgubirii, societatea este tot pe marginea falimentului!
– Aș vrea să știu dacă există vreun pietrean căruia i se pare moral și corect să se procedeze așa!
– Îmi doresc să se facă lumină în acest caz și primarul să se preocupe de realizarea noii piețe, pentru care guvernarea PSD a alocat fonduri prin Compania Națională de Investiții!
– Să nu mai accepte tărăgănarea lucrărilor, folosirea de materiale de proastă calitate și întocmirea unor documente care să nu fie în favoarea cetățenilor orașului!
– Dacă gașca de șmecheri care conducea orașul în 2005-2006, când s-a realizat piața, ar fi avut dorința de a fi în slujba cetățeanului, nu ajungeam în situația ca un asemenea mastodont să fie topit în mai puțin de o oră și când a fost să se verifice de ce s-a întâmplat asta și cum se poate acționa pentru depășirea situației, ne-am pomenit că toate documentele erau făcute în defavoarea comunității!
– Toate lucrările, contractele, polițele, s-au dat cu dedicație, urmărindu-se jecmănirea bugetului cu bani publici!
– De ce să plătească bietul contribuabil de două ori, ca să existe în Piatra Neamț o piață? Și vinovații să stea liniștiți pe mai departe?
– Domnule primar, chiar nu vă incomodează această situație?
– Vă cer să faceți lumină în întunericul în care ați aruncat orașul pe care îl conduceți!”
Schimbul de replici dintre Chitic și Arcan a început după ce ieri, în cadrul unei conferințe de presă, PSD și în special deputatul Ioan Munteanu l-a acuzat pe primarul municipiului că nu își asumă responsabilități- citiți AICI. Mai mult, Emilia Arcan s-a arătat nemulțumită că, deși asiguratorul a plătit despăgubirea pentru dezastrul de la Piața Centrală, pentru noua construcție a fost nevoie de accesarea unei alte finanțări. Astăzi, a fost rândul edilului să iasă la rampă cu un contraatac la adresa pesediștilor, în special a Emiliei Arcan și a lui Ioan Munteanu – citiți AICI și AICI .

 Alex SÎRBU

Lasă un răspuns