Apaserv a uitat iar de sărbătorile ortodocşilor pe vechi! Apa tăiată pe 8 străzi din Piatra Neamţ înainte de Anul Nou pe vechi!

Apaserv demonstrează şi în acest an că nu ţine cont de sărbătorile pietrenilor pe vechi (comunitate destul de numeroasă în municipiul reşedinţă de judeţ astfel că în perioada în care respectivii şi-ar pregăti bucatele pentru Revelion sau pentru Sfântul Vasile nu vor avea apă la robinete dacă au ghinionul să locuiască pe anumite străzi.

Nu mai puţin de 8 străzi din Precista (culmea, zona cu cei mai mulţi lipoveni, care sunt pe vechi) nu vor avea apă potabilă în ziua de 11 ianuarie, Revelionul pe vechi fiind pe 13 ianuarie.

Compania Judeţeană ApaServ S.A. anunţă beneficiarii săi că, din cauza executării unor lucrări de reparaţii la reţeaua de distribuţie a apei potabile, va sista furnizarea apei potabile, în ziua de Joi11.01.2018între orele 08:00-16:00 în municipiul Piatra Neamţ, pe străzileUnirii, Burebista, Ardeluţa, Ecoului, LuceafăruluiPăltinişAdâncataPlutaşului..
Ne cerem scuze tuturor utilizatorilor afectaţi, pe care îasigurăm că echipele ApaServ fac tot posibilul pentru finalizarea lucrării într-un timp cât mai scurtşi pentru reluarea furnizării apei potabile.
Pentru informaţii suplimentare, beneficiarii noştri pot suna la Dispeceratul ApaServ care funcţionează non stop, la numărul de telefon 0233 / 233340, sau pot accesa site-ul companiei la adresa www.apaserv.eu.”, anunta un comunicat al companiei de apă.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns