Apaserv: Piatra Neamț, fără apă ȘI MIERCURI PÂNĂ LA ORA 22!

Situația din Piatra Neamț, cu întreruperea furnizării apei potabile (care afectează 3/4 din oraș plus 4 comune vecine) se complică. Un anunț remis ăn urmă cu circa 2 ore de compania furnizoare anunță că durează mai mult lucrările de reparații, astfel că termenul de „miercuri ora 12” devine „miercuri ora 22”.

Mai jos, anunțul Apaserv:

„Având în vedere complexitatea lucrărilor de reparații la conducta magistrala de aducțiune a apei, Compania Județeană APA SERV S.A. anunță că lucrările se vor încheia în data de 03.04.2024 ora 06.00 cu excepția cartierului Sarata ale căror lucrări vor fi finalizate pe data de 03.04.2024, ora 16.00.

Însă, atât timpul necesar pentru încărcarea instalațiilor, cât și situațiile generate de inerția și reechilibrarea sistemului, procesul de reluare a furnizării apei cu presiune optimă pentru toate zonele afectate din Comuna Gârcina, Comuna Girov, Comuna Dochia, Sat Bistrița din Comuna Alexandru cel Bun și Municipiul Piatra Neamț se va realiza în data de 03.04.2024, începând cu ora 22.00.

Nu va fi afectat Spitalului Județean Neamț și nici cartierele Mărăței, Gara Veche, 1 Mai, Speranța, Văleni, strada Tineretului și Ștrand Piatra Neamț”.

După ce oamenii vor lua la cunoștință de aceste informații (în această noapte dar și mâine dimineață) este de așteptat ca mâine să fie un raid tip „lăcuste” în supermarketuri, cele mai căutate urmând a fi bidoanele de 5 l de apă plată care, în seara de marți abia se mai găseau, în cantități mici, pe câteva rafturi.

D.V.