Apaserv loveste: 17 străzi din Piatra Neamț, 1 cartier din Bicaz, Roznov, Zănești, Grumăzești

Comunități întregi din județul Neamț sunt astăzi lăsate și mâine fără apă potabilă la robinete, după anunțurile date începând cu ora 8, azi-dimineață, de Compania Apaserv (firmă la care Consiliul Județean este acționat majoritar, cu 92 la sută).
Sunt vizați locuitorii de pe 17 străzi din Piatra Neamț, dintr-un cartier al Bicazului, tot orașul Roznov, comunele Zănești și Grumăzești.
Anunțurile companiei (cu monopol pe județul Neamț) au fost date cu un avans, față de momentul deconectării, chiar și de doar 30 de minute.

Un cititor Vestea de la Grumăzești a ținut să transmită următorul mesaj conducerii Apaserv și șefilor politici de la județ: „Să le spuneți așa cum vă zic eu: sunt niște oameni cu sufletul gol. Cum să tai apa la oameni și să anunți cu doar jumătate de oră înainte? Sunt bătrâni care vroiau să-și facă o supă, o zamă, o tocăniță, că e post. Ce să dăm animalelor să bea, dacă nici măcar nu am fost anunțați din timp, să avem când să punem o rezervă de apă într-un butoi?… O să-i bată Dumnezeu, că nu este păcat mai mare decât să-ți bați joc de oameni și să le iei apa așa.”.

Mai jos anunțurile respective:

Pentru remedierea unor avarii la reţeaua publică de distribuţie a apei potabile,   Compania Județeană APA SERV S.A. este pusă în situaţia neplăcută de a opri temporar furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă astăzi 22.11.2021, între orele 09.30-15.00 în Municipiul Piatra
Neamț.
Vor fi afectați utilizatorii de pe străzile:
– General Dăscălescu, (de la intersecție cu str Gh. Doja pana la Dedeman), – Izvoare, Transilvaniei, Dunării, Aurel Baeșu, Nordului, Primăverii,
Cracau, Terasei, Zefirului, Moldovei, Banatului, Mărăști, 1 Mai, Pescaruș, Alianței, Munteniei.
(anunț remis la ora ora 7.55)
…………….
Pentru remedierea unor avarii la reţeaua publică de distribuţie a apei potabile, Compania Județeană APA SERV S.A. este pusă în situaţia
neplăcută de a opri temporar furnizarea serviciului de alimentare cu apă 
potabilă astăzi 22.11.2021, între orele 09.00-16.00 în Carterul Capșa
din Orașul Bicaz.
(anunț remis la ora ora 8.05)

……………..
Având în vedere efectuarea unei lucrări la rețeaua publică de distribuţie a apei potabilă, Compania Județeană Apa Serv S.A. anunță
întreruperea temporara a furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă în data de 23.11.2021 între orele 09.00 – 15.00.
Vor fi afectați utilizatorii din:
– Orașul Roznov (inclusiv Satele Slobozia și Chintinici)
– Comuna Zănești (fără Satul Traian).
(anunț remis la ora ora 8.51)

……………
Pentru remedierea unor avarii pe rețeaua publică de distribuție a apei potabile,  Compania Județeană APA SERV SA este pusă în situația neplăcută de a întrerupe temporar furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă în Comuna Grumăzești începând de astăzi 22.11.2021 ora 10.00 până la data de 23.11.2021 ora 09.00.
(anunț remis la ora ora 9.29)

V.N.

Lasă un răspuns