Antrenor nou la FC Ceahlăul: tot Ze Maria!  

658795-cpr5111-ze-maria

Haosul din epoca Massone la FC Ceahlăul continuă. Noul antrenor al echipei nemţene este… tot Ze Maria, adică brazilianul demis ieri de Angelo Massone.

Anunţul care ar trebui să aşeze o revenire la normalitatea a fost făcut de iar Viorel Mestecăneanu, președintele CA al clubului: „Au fost niște discuții aprinse, amenințări și tensiuni pe fondul rezultatelor din ultimele meciuri. S-a spus totul la cald. După aceea, Massone a plecat în Italia și mi-a spus cum a gîndit el totul.

S-au pus niște condiții de o parte și de alta, iar Ze Maria își continuă activitatea cel puțin pînă la vară”.

Ieri, la Ceahlăul a fost un adevărat circ: antrenorul a fost demis, reproşându-i-se de către Massone că nu a operat ce schimbări i s-au cerut la meciul cu Mediaş. Apoi a urmat o ceartă Massone – Ronca, directorul executiv anunţându-şi şi el demisia. Apoi au demisionat şi secunzii iar jucătorii au refuzat să mai participe la antrenament.

Iar ca un adevărat stăpân pe moşie, Massone a plecat spre Bucureşti anunţând că ia un avion spre Italia de unde se va întoarce cu alt antrenor.

V.N. / foto: Gelu CRĂCANA

Lasă un răspuns