Angheluţă: În 2-3 ore va fi apă la robinete! Lucrarea a fost finalizată!

La robinetele tuturor pietrenilor va ajunge apa în 2-3 ore – acesta este anunţul directorului Vlad Angheluţă, de la Apaserv, făcut în baza estimărilor tehnicienilor companiei.

De puţin timp a fost finalizată intervenţia la o ţeavă de 40 care trece fix prin Parcul Central din Piatra Neamţ şi lucrarea a fost realizată cu brio. A reînceput pomparea apei în sistem şi durează câteva ore până ce sistemul este echilibrat, adică apa ajunge în conducte în cantitatea dinainte de sistare.

Un uşor avantaj este că dată fiind intervenţia care s-a terminat mai repede ca altădată, la această oră nu e vârf de consum, mulţi pietreni fiind la serviciu sau la şcoală, deci echilibrarea sistemului are loc concomitent cu înregistrarea unui consum mic de apă.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns