Andreia Grăițaru: Pios omagiu doctorului și mentorului Cristian Petrovici

Sunt zile care rămân scrise în istoria locului și a comunităților. Pentru că e vorba de oameni care au clădit.
Azi trăim una din acele zile, de despărțire, dar care ne face mândri să spunem că am fost contemporani, l-am cunoscut sau am lucrat cu

dr. Cristian Petrovici.

Pentru mulți dintre nemțeni a fost un doctor excepțional, un munte de bunătate, un profesionist îndrăgit de părinți și de copii deopotrivă.
Pentru mine, a fost, în plus, lider, mentor, profesor și un al doilea tată.
Noi, asistenții, ne luptam să fim în echipa lui.
Pentru că, asemenea mentorului, și echipa lui era mai bună, mai apreciată și fiecare în parte primeam din recunoaștere morală cuvenită întregului.

Cuvintele sunt prea sărace acum, la plecarea unui om cu un suflet atât de bogat.

Pios omagiu, domnule doctor!
Dumnezeu să te așeze de-a dreapta sa, să ai un sfat și un zâmbet și pentru îngerii din Cer.

kto / As. med. pr.
Andreia Grăițaru