Ancheta Poliţiei pe “Balena Albastră de la Şcoala Nicu Albu”! Doar discuţii între elevi, nu intrare efectivă în joc!

Instituţiile abilitate au luat foarte în serios semnalul de alarmă tras ieri de Vestea cu privire la discuţiile care au loc între elevi de clasa a 4-a despre cum e cu tatuarea simbolului “Balenei Albastre”. ISJ Neamţ s-a interesat de caz iar Poliţia Neamţ a şi demarat verificări pe acest subiect care, în primă fază, au confirmat informaţia conform căreia jocul sinucigaş era subiect de discuţii în pause, între unii elevi de la Şcoala Nicu Albu.

Poliţiştilor li s-a servit versiunea – după cum a precizat Elena Bulgărea – purtător de cuvânt IPJ Neamţ – că ar fi fost doar discuţii nevinovate purtate de un elev care fusese instruit acasă de părinţi şi transmitea informaţiile preventive unui coleg şi că niciunul din elevii implicaţi nu ar fi accesat platforma cu jocul care duce la sinucidere. Nu ştim dacă s-a pus şi problema verificării unor computere dar, dacă e aşa (adică niciun elev nu a intrat în joc) cu atât mai bine.

Cititi si: ALERTĂ! “Balena Albastră” jucată de elevi de 10 ani din Piatra Neamţ!

Bulgărea a mai precizat că cea mai plauzibilă ipoteză este ca să fi înţeles greşit dicuţia dintre elevi cadrul didactic care a şi anunţat cazul conducerii şcolii. Aşa că ori e vorba de această variantă (ca învăţătoarea să nu fi înţeles bine ce discutau elevii) ori din motive care ţin de “imaginea şi prestigiul şcolii”, cineva din conducere să fi dorit acest happy-end.

Tot ce se poate, dar cu rămâne cu zecile (poate sutele) de părinţi cu elevi la această şcoală) care au aflat despre subiect chiar de la cadre didactice din şcoală în varianta prezentată ieri de Vestea?

Cititi si: ALERTĂ! “Balena Albastră” jucată de elevi de 10 ani din Piatra Neamţ!

D.V.

Lasă un răspuns