ANAF: Termenul de depunere a declaraţiei unice a fost extins până la 31 iulie 2018!

 

În şedinţa de Guvern de joi, 12 iulie, s-a aprobat extinderea până la 31 iulie a.c., a termenului până la care contribuabilii, persoane fizice trebuiau să depună Declaraţia Unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale. Termenul a fost extins deoarece atât bonificaţia de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019, cât şi cea acordată corespunzător pentru contribuţiile sociale datorate, au suscitat interesul contribuabililor, care a determinat îngreunarea Spaţiului Privat Virtual prin numărul foarte mare de accesări ale acestui serviciu online gratuit în apropierea expirării termenului.

Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au de asemenea obligaţia de a depune Declaraţia Unică.

Declaraţia Unică se depune online, atât prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV), pe baza de nume utilizator şi parolă, sau cu certificat digital calificat, cât şi prin intermediul portalului e-guvernare.ro.

Declaraţia se poate depune şi în format hârtie direct la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Nedepunerea la termenele prevăzute de lege de către persoanele fizice a Declaraţiei Unice se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei, potrivit art.336, alin.(3) din Codul de Procedură Fiscală.

 

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns