Caz incredibil în comuna nemțeană Vânători Neamț unde un tânăr a fost amendat de șeful de post din comună pentru delict de opinie! Concret, contravenientul Ionuț Blebeanu a fost amendat de agentul Gheorghe Constantin Ticu pentru că și-a permis ca în 2 comentarii de pe facebook sî conteste competența chiar a șefului de post și fermitatea acestuia în a sancționa rromi infractori din comună.
Reamintim că în comuna respectivă există o comunitate numeroasă de rromi din care unii comit numeroase scandaluri, furturi, tâlhării atât în comună cât și în orașul Tîrgu Neamț iar faptul că respectivii scandalagii sau infractori sunt tratați mai mult decât tolerant de către Poliția din Vînători Neamț e o aserțiune des vehiculată și de către opinia publică și de către o parte a presei locale care s/a aplecat asupra fenomenului.
Mai jos, în toată splendoarea lui, Procesul-Verbal de contravenție completat și semnat chiar de șeful de post în care acesta scrie că dă amenda pentru că respectivul tânăr i-a lezat chiar lui onoarea și demnitatea.
Mda, fotografia nu e prea clară, așa că transcriem pasajele mai importante:
<<PROCES VERBAL,
Încheiat astăzi 11.01.2018, ora 8,30, în localitatea Vânători Neamț (sic!), județul Neamț,
Agent constatator Ticu Constantin din cadrul Postului de Poliție Vânători-Neamț (sic!)
constat că domnul Blebeanu Ionuț, născut în Tîrgu Neamț, com./sat Vânători-Neamț (sic!)
(…)
În data de 06.01.2018, perioada 13.18-13.30, în RETEAUA DE SOCIALIZARE FACEBOOK,
a săvârșit următoarele: A postat un comentariu pe rețeaua de socializare facebook, mai exact la postarea din data de 06.01.2018, ora 13.18 a numitului Ciprian Traian Sturzu, mesaj public prin intermediul căruia a adresat cuvinte și expresii jignitoare la adresa Șefului postului de poliție Vânători-Neamț (sic!) lezând atât demnitatea și onoarea polițistului cât și a instituției pe care o reprezintă>>.
Detaliu: „numitul Ciprian Traian Sturzu” este de fapt un jurnalist nemțean care scrie pentru publicația Mesagerul de Neamț, care locuiește chiar în respectiva comună și care, în mai multe articole a demascat amploarea tot mai mare pe care a luat-o infracționalitatea generată de comunitatea rromă dar și faptul că grupuri de cerșetori din Vânători, organiyați aproape după principii paramilitare, terorizează și pe locuitorii și turiștii din Tîrgu Neamț. Sturzu „și-a permis” să pună la îndoială și el competența șefului de post din comună, atât în unele articole cât și în postări pe facebook și, de asemenea, să relateze și de cazuri în care victimele rromilor… au fost amendați de polițiștii din comună.
Postarea lui Sturzu, care a generat diverse comentarii negative la adresa șefului de post, inclusiv din partea tânărului amendat, este următoarea:
După cum spune chiar jurnalistul, tânărul Ionuț Blebeanu (cel amendat de șeful de post) ar fi avut două comentarii (noi am mai găsit doar unul) critice la adresa competenței și implicării șefului de post, pe care le redăm mai jos:
<<„Îl doare în cur pe acel şef de post , ori se cacă pe el de frică când vine vorba de țigani . Dreptatea nu mai predomină !”>>
<<„Politia Vinatori , bleax ! Nu iau masuri deloc !!! Le e frică de țigani ori neglijează ca de fiecare dată !!! 😝 👎 Ar trebui să ne facem dreptate singuri . Ori cu ei ori fără ei , tot una e ! Cunosc mai multe cazuri de neglijare în legătură cu acești borâți de țigani !”>>
Dincolo de limbajul mai colorat, pe fond, comentariile pun sub semnul întrebării determinarea și competența profesională a șefului de post. Practic reprezintă opinii, „note” date de un cetățean unui funcționar public. Este evident că referirile la șeful de post nu ating viața sa personală, familia, nu incită la acțiuni ilegale împotriva Poliției ci reprezintă doar o defulare a unui cetățean iritat că instituția statului nu are autoritate, nu/și face treaba. O părere bună sau rea dar, în fond, o simplă părere, chiar mai reyonabilă decât multe altele de pe internet în care alți cetățeni îi acuyă, pe față, pe polițiștii din Vînâtori-Neamț că prin atitudinea lor tolerantă ar fi ca un fel de complici pentru infractori.
Inclusiv la postarea de mai a lui Sturzu au fost comentarii și mai dure chiar leagă activitatea postului condus de polițistul Gheorghe Constantin Ticu de „Mafie”, „Jaf la drumul mare” (publicăm mai jos aceste comentarii) dar șeful de post l-a ales pentru amendă – ca să dea un exemplu? – pe unul dintre cei mai tineri comentatori, pe Blebeanu.
Amendă NULĂ de drept
Un avocat consultat de Vestea.net (mai mult pe ideea să confirme câteva din detaliile uluitoare sesizate, din prima, de redacție) a întrebat mai întâi dacă este vorba de o glumă apoi a desființat, pe formă și pe fond, sancțiunea dată de zelosul polițist.
Le vom puncta întâi pe cele de formă dar care, după cum știe orice elev la Școala de subofițeri de Poliție, sunt foarte importante. Unii le spun „chichițe avocățești” dar oricine a călcat printr-o instanță când sunt judecate contestații la sancțiuni sau chiar dosare penale știe că astfel de detalii sunt foarte importante.
În transcrierea Procesului Verbal ați sesizat, de mai multe ori, formularea <<(sic!)>>. Adică un fel de „greșeală, dar nu-i a noastră”. Mai pe șleau, era o avertizarea că eroarea aparține „scriitorului” care conduce Postul de Poliție respectiv. Eroarea se referă la numele comunei. Polițistul Ticu spune „Vânători-Neamț”, cu â din a, comună care nu există în România, cea în care lucrează „scriitorul” fiind, conform tuturor documentelor oficiale (inclusiv din M.A.I. și IGPR) „Vînători-Neamț”, cu î din i.
O dovadă că polițistul Ticu este analfabet funcțional (adică are dificultăți în a reda corect, verbal sau în scris, o situație) o oferă chiar siteul Poliției Române unde numele Postului de Poliție condus de respectivul este menționat corect, cu î din i:
Dacă nu ar fi de plâns ar fi de râs, dar să conduci de vreo 10 ani un Post de Poliție într-o comună și să scrii greșit numele UAT-ului respectiv chiar că ține de bancurile cu polițiști. Pentru cei care lucrează ca bugetari și sunt la fel de analfabeți funcționali ca acest polițist, preciyăm că UAT = unitate administrativ teritorială.
Dar, cu siguranță, în print-screenul de mai sus ați mai observat și altceva în afară de numele UAT-ului. Da, numele polițistului, nume despre care IGPR spune că e Ticu Gheorghe-Constantin. Mergeți înapoi la fotografia (sau transcriptul) procesului verbal și vedeți că acolo e fără „Gheorghe”. O omisiune banală? Nu! Un alt important viciu de formă care duce la anularea actului respectiv. Să fi uitat polițistul că la botez a primit două prenume? Să-i fi fost lene să scrie complet numele întreg cu care figurează pe statul de plată al IGPR? El știe răspunsul dar rezultatul unui astfel de gest e statistica din instanțele din Neamț unde un mare procent din procesele verbale de contravenție ale Poliției Neamț sunt anulate de judecători tocmai pentru astfel de „detalii”. În ciuda faptului că deasupra simplilor polițiști e un pluton de șefi și comisari (Ordine Publică, comanda IPJ, juristi etc), o mare parte a amenzilor date de Poliția Neamț sunt desființate pe motiv de analfabetism funcțional și lucrurile merg în continuare așa.
Pe fond – VARZĂ!
„Orice novice în drept sesizează că, pe ceea ce invocă șeful de post în procesul verbal ar putea fi vorba despre ceea ce în vechiul Cod Penal era definit drept Insultă și Calomnie, foste infracțiuni sancționate acum de Codul Civil (articolul 252)”, a spus avocatul care a analizat această speță.
<<CODUL CIVIL, Art. 252, Ocrotirea personalităţii umane
Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică>> – aceasta este prevederea respectivă care – atenție – este de competența instanțelor de judecată nu a polițiștilor.
„Polițistul respectiv a făcut o <<smichirie>>, a dat amenda pe Legea 61, cu ordinea Publică, cu scandalul, legându-se abuziv de sintagma << demnitatea şi onoarea>> din articolul 2 – vă explic imediat de ce și speculând într-un mod exagerat și eronat definirea altminteri corectă a facebookului drept spațiu public”, spune avocatul.
Articolul 2, alineatul 1 din Legea 61 – invocat de polițistul Ticu – sună astfel:
<<1) săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu
acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace
indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice>>.
„Să o luăm invers, cu lezarea demnității și onoarei instituției publice. Care este instituția cu personalitate juridică unde lucrează polițistul Ticu? IPJ Neamț. Cine reprezintă această instituție? Polițistul de la Vânători sau comandanții de la județ? În niciun caz acest agent de Poliție așa că, dacă am lua-o fix pe lege, domnul agent comite deja infracțiunea de uzurparea de calități oficiale pentru că își permite să vorbească în numele unei instituții pe care el nu o reprezintă oficial, pentru că nu cred că are la dosar o împuternicire prin care șeful IPJ îi deleagă competențele. Plus că această forțare de egalitate – eu persoană însemn instituția – e nepermisă chiar și pentru cei care chiar conduc instituții. Ce, suntem în comunism să spui că o persoană, Tovarăsul X, e toată instituția?
Apoi articolul de mai sus spune de acte care provoacă indignarea cetățenilor, atinge demnitatea acestora sau a instituțiilor publice. Cu instituțiile am lămurit-o. Care sunt cetățenii indignați? Tânărul respectiv s-a manifestat într-un spațiu public, și-a spus o părere, dar nu a țipat, nu a trântit scaune, sticle. Nu i-a deranjat și nu i-a indignat pe alții prin comportamentul său. A, că are o părere, e altă discuție și nu Poliția sancționează păreri ci instanța.
Mult mai grav e altceva și practic polițistul se autodenunță în cuprinsul procesului verbal. El ar fi victima, că așa scrie că i-a fost lezată onoarea și tot el dă sancțiunea. Adică se dă parte vătămată și se erijează și în judecător neutru. E absolut halucinant așa ceva și, din păcate, arată un anumit nivel de cunoaștere și aplicare a legii”, a mai spus avocatul.
Același apărător a mai punctat că, după știința sa, sunt reglementări interne ale instituțiilor de stat care prevăd ca atunci când un cetățean s-ar manifesta agresiv verbal, direct, la adresa unui agent constatator, procesul verbal de sancționare să nu fie întocmit de acesta ci de un coleg. Tocmai pentru a îndepărta suspiciunea de subiectivism și pentru ca în caz de contestație cel care este <<parte vătămată>> să poată pleda separat de cel care a sancționat.
Mai pe scurt spus, dezincriminarea Instultei și Calomniei din Codul Penal și operarea pentru aceleași fapte, în civil, pe ceea ce e numit, popular, Defăimare, nu a mutat sancționarea în mâinile Poliției ci a rămas tot în competența Judecătorilor, dar a dispărut caracterul penal al faptei urmând ca în caz de sentință favorabilă părții vătămate aceasta să fie despăgubită prin daune morale pentru „lezarea demnității”.
Mai jos, printscreenuri cu alte păreri exprimate de cetățeni (majoritatea din aceeași comună), tocmai ca să vedeți că opinia exprimată de tânărul amendat nu este una singulară ci este, în fapt, o stare de spirit dintr-o comunitate terorizată de unii derbedei și iritată de lipsa de implicare și de eficiență a Postului de Poliție condus de Ticu.
Inainte de asta, încă un detaliu: voci chiar din Poliția Neamț au acuzat, anterior, că cei din comanda instituției au refuzat demararea unor dosare penale pentru Ultraj la polițisti în cazuri în care oamenii legii au fost agresați (verbal sau fizic) sau amenințați în stradă și că respectivii polițisti au avut de ales în a înghite o situație neconvenabilă sau să se adreseze, pe cont propriu, Parchetului. Iote că aceeași comandă a IPJ Neamț permite unui șef de post să amendeze pe un tânăr care a comis marea crimă de a spune că respectivul e incompetent și că tremură de frică în fața rromilor infractori! Pe bune?
Comentariile de mai sus arată că vigilentul polițist Ticu nu a fost totuși prea atent. Mai putea amenda pe atâția alții care îi tamponeză frontal demnitatea și onoarea nu de om ci de polițist competent. Și aceste comentarii sunt la o singură postare de pe net că dacă am lua mai multe nu i-ar ajunge acestui vajnic om al legii nici 3 carnete întregi de procese verbale.
Hai, domle, mai taie completează câteva procese verbale. Hai, că se poate…
Daniel VINCA
domnu’ sef de post !! iti dam si muuuie si nu e calomnie !!!!
Este inca o dovada ca traim intr-un stat politienesc, in care militienii, procurorii si securistii isi bat joc de cetateni si ii abuzeaza, in loc sa fie in slujba lor!
plangere penala impotriva acestui derbedeu in uniforma pentru favorizarea infractorilor , pentru amenintarea si producerea unui prejudiciu unie persoane care denunta o fapta penala – rromii au distrus un bun apartinand unei persoane , politistii au favorizat infractorii prin neintocmirea dosarului penal in cauza .
dar cel mai grav lucru este acela ca sunt amenintati cetatenii care , fie apeleaza serviciul unic 112 – reclamand fapte penale , fie sunt amenintati sau sanctionati contraventional cetatenii care aduc la cunostinta publicului fapte penale savarsite de catre politisti .
acest lucru il fac fiind sprijiniti de catre procurori si judecatori .de aceea au curaj .
este o gluma cu procesul verbal . eu va pun la dispozitie dosarul 9027/279/2016 , cu hotararile judecatoresti , cu imaginile video prezentate , pentru a intelege cat d emare este caracatita in acest judet .
de aceea cer public sprijin celor care mai au bun simt in acest judet pentru a putea sesiza parlamentul european cu cat mai multe spete de acest gen .
serviciul unic 112 – pe componenta de ordine publica si politia de proximitate au fost duse in derizoriu in acest judet de catre judecatori , procurori , politisti , politruci si interlopi . cel putin in privinta drogurilor si a mafiei imobiliare lucrurile sunt scapate de sub control .
stand ca legumele in fata acestor derbedei , ignorand soarta copiilor nostri lasati la cheremul interlopilor si a mafiei tiganesti ( ca structura interlopa locala ) – nu facem decat sa le dam mai mult curaj acestor capuse ale judetului neamt
care ne umilesc si ne amarasc viata .
nesimtitii acestia nu merita injurati , trebuie trimisi dupa gratii – cu interlopii pe care-i protejeaza .
din nefericire , unii jurnalisti au facut lobby acestor indivizi , au umilit cetateni care indraznesc sa ia atitudine , iara acum culegem roadele .
sa-si bata joc de tine infractorul , apoi sa vina nenorocitul de politist si sa-si mai bata si el joc . nu-i asa ca ai voie sa te enervezi ?
in alte tari , pentru asa ceva , iesea lumea in strada . nu pentru prostii , de doi lei .
cazul politistului pedofil este o gluma in comparatie cu ce fac „politistii ” din neamt . si alte forte ” de ordine ” .
Ma tem ca dl. Gafincu are dreptate 100%!