Alegerile parțiale: AUR, USR, PMP și Pro România, la marja de eroare! ALDE, partid fantomă!

Rezultatele alegerilor parțiale desfășurate duminică (în 35 de UAT-uri unde cetățenii au fost chemați la urne să aleagă primarii, plus alte două unde au fost votați consilierii locali) arată că, între rundele mari de alegeri, partidele mici devin și mai mici.

Marii perdanți sunt cei de la AUR și USR care nu au reușit ca în niciuna din cele 35 de localități să câștige vreo funcție de primar. Niciun primar deși, la ultimele rânduri de alegeri, obținuseră undeva pe la 15 % iar acum, per total voturi în aceste localități cu alegeri partiale au coborât la 3,80 % (AUR), respectiv 2,48 % (USR). Adică undeva în zona majelor de eroare de la sondaje (de obicei, între 2,50 și 4 %).

Tabelul de mai jos arată scoruri și mai proaste pentru PMP (nici 1,80%), Pro România (1,04%).
Previzibil pentru unii, ALDE se îndreaptă spre statutul de partid fantomă cu 0,28%, adică un scor de 10 ori mai mic cât cel obținut de un independent, de exemplu (raportat la total voturi).

Aceste partide nu au avut candidați în toate comunele unde au fost alegeri. Dar asta nu e o scuză ci, dimpotrivă, încă un detaliu care arată lipsa de structuri organizatorice sau, la ce se poate ajunge când oamenii, chiar și proprii membri, se cam satură de alianțele locale impuse centralist (de la București sau de conducerile organizațiilor județene).

În acest sens este elocvent exemplul unui fost membru ALDE care a preferat să candideze independent într-o comună unde se organizau alegeri pentru CL care și-a motivat decizia prin refuzul de a mai fi șantajat cu excluderea de șeful județean de partid dacă nu votează în CL conform înțelegerilor pe care șeful le are, în nume propriu, cu PSD-ul.

Daniel VINCA

Lasă un răspuns