ALDE: Să sprijinim firmele românești, nu doar multinaționalele!

lideri-alde
Una din prioritățile pe care Alianța Liberalilor și Democraților le are după alegerile parlamentare din decembrie este sprijinirea firmelor cu capital românesc și nu doar a multinaționalelor. Afirmația a fost făcută de co-președinții Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin, prezenți astăzi în Neamț, în cadrul turul electoral prin județele țării.
După 1990, România a fost un teren fertil pentru societățile cu capital străin. Noi am fost cei care au contribuit la bunăstarea Vestului. Țării noastre i se țin lecții de teorie în favoarea firmelor străine, iar noi o putem în aplicare în beneficiul acestora. Asta în condițiile în care o firmă cu capital românesc ce dorește să investească în alte state întâmpină tot felul de obstacole”, au fost doar câteva dintre aspectele la care s-a referit Călin Popescu Tăriceanu.
În același context, acesta a afirmat că actualul guvern duce o politică de excludere a firmelor românești, iar ceea ce nu reușește guvernul desăvârșesc organele de control. „Peste firmele românești este trimis DNA-ul, ANAF-ul și se fac controale peste controale, care au drept scop falimentarea acestor societăți”, a mai spus Tăriceanu.
Totodată, fostul prim ministru al României a dat drept exemple de bune practici firme care au rezistat în ultimii 26 de ani și chiar au făcut performanță, în ciuda faptului că nu au primit niciun ajutor de la nivel central, ci s-au descurcat exclusiv din resursele proprii. Un astfel de exemplu dat de liderul ALDE la Neamț este societatea Rifil Săvinești, care a supraviețuit în ciuda faptului că pe vechea Platformă chimică aproape totul s-a distrus.
Afirmațiile lui Tăriceanu au fost susținute și de colegul său Daniel Constantin, care a reiterat una din misiunile pe care ALDE și le-a propus, aceea de creare a locurilor de muncă. „Pentru aceasta, însă, avem nevoie de infrastructură, de aceea noi luptăm pentru construirea autostrăzii care să lege județul Neamț și întreaga zonă a Moldovei de Ardeal. Județul dumneavoastră are un potențial extrem de ridicat, care, din păcate, nu prea este cunoscut”, a punctat fostul vicepremier și ministru de Finanțe.
La conferința de presă au participat, alături de liderii de la centru și co-preşedinţii ALDE Neamţ, Ion Asaftei şi Alexandru Mihai și ex-ministrul Daniel Chițoiu, toți din postura de candidați pentru un fotoliu de parlamentar.

Alex SÎRBU/ ADV.

 

 

Lasă un răspuns