ALDE Neamţ bate pasul pe loc! De unde scoate Asaftei organizaţiile locale cu care se lăuda?

asaftei 2

ALDE Neamţ (formaţiunea politică rezultată din ecuaţia PC + PLR = LOVE) bate pasul nu pe loc, ci tot pe loc, pe loc, pe loc… În timp ce în alte judeţe s-a trecut şi de faza conferinţelor de presă comune la nivel de judeţ şi s-a ajuns la cele locale ba chiar la fuziuni anunţate ale birourilor şi strângeri de palme în faţa presei, la Neamţ, ALDE a existat, până acum, doar prin prisma declaraţiilor date de unii din politicienii din cele două partide doar când au fost chestionaţi (în general, prin telefon) de către jurnalişti.

De pe margine, chibiţii se amuză. La fuziune (că vor, nu vor unii de la Neamţ, ea se va realiza) se va vedea exact, şi scriptic şi faptic, existenţa reală a organizaţiilor locale. Că dincolo de declaraţiile frumoase spuse în faţa presei (cine să verifice dacă există cu adevărat organizaţiile povestite în faţa microfonului), principalii cenzori ai situaţiei vor fi chiar partenerii.

“Aveţi organizaţie locală la Pocreaca din Deal? Care e biroul local? Ia să-i vedem pe oamenii ăştia, să-i chemăm la o şedinţă!…” îşi vor spune unii altora. Iar aici, din ce spun chibiţii, PC-ul e mult mai bine aşezat în localităţile nemţene decât PLR-ul condus de celebrul Ioan Asaftei.

A doua problemă majoră va fi – spun aceeaşi chibiţi – de natură psihologică. Cum să participe Asaftei la conferinţe de presă la care să vorbească şi alţii când el e învăţat cu alea de un ceas în care vorbea el şi nu spunea nimic şi mai avea alături alti 2-3 activişti subordonaţi care, o oră întreagă, dădeau din cap a mirare ce inteligent e şeful!…

Cititi si:PLR Neamţ, atacat de fantome, agenturi şi probabilităţi
Bancul zilei – PLR Neamţ: “Obţinem la prezidenţiale 20-25 la sută!”
S.O.S. Cine sponsorizează cu un ceas deşteptător conducerea PLR Neamţ?
Ce ŢEAPĂ îşi iau conservatorii de la Neamţ după fuziunea cu PLR?
PLR Neamţ, rupt în două: ai lui Asaftei, la Hanul Răzeşilor; ai lui Ursărescu, la Hanul Ancuţei
Deranj la PLR: PICĂ ASAFTEI? Comune în Neamţ unde Tăriceanu a obţinut sub 10 voturi!!!
Ioan Asaftei şi-a luat mobilier nou la PLR: pe Iulian Luca!

Fuziunea ar mai aduce o oarecare problemă pentru acelaşi Asaftei: umblă o vorbă cum că la Bucureşti s-ar dori ca responsabilităţile de co-preşedinţi să fie preluate, aşa, cu un drept de preempţiune, de parlamentari. Dacă în tabăra (în viitor fostă) PC, o posibilă rocadă Alexandru Mihai – Cătălin Drăguşanu nu ar părea să anticipeze contondenţe (cei doi fiind şi prieteni, din câte spun unii), un schimb de locuri între Ioan Asaftei şi deputatul Dorinel Ursărescu (aţi uitat? omul a spus că e membru PLR!) chiar că va fi un spectacol care nu trebuie ratat.

vestea.net pariază deja pe un posibil răspuns al lui Ursărescu pe tema organizaţiilor locale: “Nu am găsit răzeşii cu care se lăuda domnul Asaftei nici măcar la han!”.

Vom reveni!

D.VINCA

Cititi si:PLR Neamţ, atacat de fantome, agenturi şi probabilităţi
Bancul zilei – PLR Neamţ: “Obţinem la prezidenţiale 20-25 la sută!”
S.O.S. Cine sponsorizează cu un ceas deşteptător conducerea PLR Neamţ?
Ce ŢEAPĂ îşi iau conservatorii de la Neamţ după fuziunea cu PLR?
PLR Neamţ, rupt în două: ai lui Asaftei, la Hanul Răzeşilor; ai lui Ursărescu, la Hanul Ancuţei
Deranj la PLR: PICĂ ASAFTEI? Comune în Neamţ unde Tăriceanu a obţinut sub 10 voturi!!!
Ioan Asaftei şi-a luat mobilier nou la PLR: pe Iulian Luca!

 

One thought on “ALDE Neamţ bate pasul pe loc! De unde scoate Asaftei organizaţiile locale cu care se lăuda?

  1. Mda, sa recapitulam:
    – ce-i aia PLR, ca in afara de cateva nume grele de la Bucuresti care s-au reorientat, pozitionat, update-re-de-busolat dupa „marea migratie ca sa n-ajungi la DNA”, nu stim sa existe alte forme de organizare, structuri locale prin teritoriu, macar ceva nume gen Asaftei, Luca , vorba ceea: din 4, 3 sunt sefi-presedinti-vice etc, si restul activisti sau macar secretari fosti BOB, stima noastra si mandria… incercam deci sa gasim structurile PLR prin vecini: Serbia, Ungaria, asteptam provincia…
    – cei de la PC sa fie atenti ca vin astia si le fura membrii din teritoriu cu tot cu liste, „baietii stie de ce si cum” vorba lu’ nea Kurt Bergenbier , nepot de frate cu Klaus Werner
    – nu stim cat de tineri si de necopti in politica vor fi fiind cei din PC, dar decat tot asa politica la fel cu cea de pana acum, mai bine pa’ si pusi. Modern si conectat la actualitate nea’ Asaftei dupa cum se arata la chip si cautatura, pun pariu pe toti banii din BNR ca habar nu are ce-i aia tableta, societate informationala, mileniul III – se aude, tataie…?! La vremuri noi …. – tot voi ?!
    – iar daca e sa avem primar nou la Piatra, prefer sa aleg un baiat mai dezghetat, cum e Dragusanu, nu mamut congelat siberian din fostul PCR. Pardon, acum ii zice PLR. Daca tot au organizatii prin teritoriu, intrebati lumea pe strada daca au auzit de ei. Sau mai bine nu, ca va iau la goana, crezand ca le puneti intrebari cu dichis de la „camera ascunsa”.
    – concluzie provizorie: zau, nene Tariceanu, chiar credeai ca tara va cadea pe spate la vederea papionului (…prafuit, saracul) si va vom da voturile la infinit?
    Aveti experienta politica, aveti ambitie, aveti toate sansele pentru raft personal la Muzeul Antipa, bagati la cap asadar vorba lui Einstein: „Exista doua constante universale: hidrogenul si PROSTIA”
    S-auzim de bine. De voi mai putin.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.