ALDE Neamț, „acțiuni energice pentru euroalegeri!”

Organizația județeană ALDE Neamț este implicată în procesul pregătirilor pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, echipa condusă de președintele Ion Asaftei fiind implicată în numeroase acțiuni.

„În acest sens, s-a acționat cu răspundere pentru strângerea celor 24000 de semnături de susținere a candidaților ALDE la Parlamentul European, de la membrii și simpatizanții noștri, au avut loc întâlniri zonale cu aleșii locali și nu numai, la Roman, Tîrgu Neamț, Bicaz, Poiana Teiului și Roznov. Se acționează în continuare pentru informarea electoratului nostru, pentru atragerea de noi membri și consolidarea organizatorică.
Ne bucură foarte mult faptul că tot mai mulți cetățeni cu convingeri liberale vin în rândurile noastre, pentru că  <<adevărații liberali sunt aici, în ALD>>!”, spune Ion Asaftei.

Liderul ALDE Neamț este conștient că un rezultat bun la alegerile parlamentare reprezintă deja o repriză câștigată într-un meci politic viitor: „Luăm în calcul și provocarea lansată de cel mai bine cotat politician român la această oră,  dl Călin Popescu Tăriceanu, care, la Bacău, a spus că politica se aseamănă de multe ori cu sportul: <<În sport, o victorie aduce altă victorie. Să arătăm că suntem capabili la aceste alegeri să facem o surpriză. Cred că trebuie să fim cu toții conștienți, dar și responsabili,  că o victorie este posibilă. Victoria poate fi a noastră dar mai e nevoie de ceva efort>>. Într-adevăr e nevoie de suplimentarea efortului fiecărei organizații județene, de o abordare responsabilă a politicii și cerințelor ALDE , de fiecare dintre noi la nivel local, astfel încât la rezultatele conducerii naționale să însumăm și rezultatele noastre”.

V.N.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns