Consiliul Județean Neamț a anunțat recent, prin președintele Daniel-Vasilică Harpa, că a început etapa de proiectare pentru noul Spital Județean de Urgență Piatra-Neamț. Asocierea de firme condusă de constructorul Erbașu a fost declarată câștigătoare a licitației (după ce instanța a anulat suspendarea inițială, cauzată de o contestație). Totul sună bine pe hârtie, doar că realitatea financiară este mult mai sumbră: există bani pentru proiect, dar nu și pentru construcție.

Apropos de ultimul paragraf: CÂND?
În 2019, Guvernul României aloca 21,4 milioane de lei pentru etapa de proiectare. Din acești bani, în mandatele succesive „AHA” (adică Arsene – Harpa – Asaftei, cei care au condus Consiliul Județean în ultimii ani), s-au cheltuit deja peste 5 milioane de lei pe diverse studii tehnico-financiare, poate avize, poze, randări pe care nemţenii le-au tot văzut, până la saturaţie, în ultimele campanii electorale. Unele dintre aceste studii şi soluţii tehnice (premergătoare)au fost ulterior abandonate, fiind înlocuite cu alte soluții.
Mai ţineţi minte? Ba spital super-nou ]n curtea unde este şi actualul, cu 13 etaje şi celebrul şi multpomenitul heliport, ba cu 11, ba altul mutat pe la Gârcina-Girov, mai întâi cu vreo 800 de paturi, apoi cu doar 400 de paturi şi fără secţii importante, ba, ba, ba…
În prezent, mai sunt disponibili puțin peste 16 milioane de lei, bani din care trebuie făcut întregul proiect tehnic, inclusiv avizele și studiile aferente.
Dacă această sumă pare abstractă, să ne raportăm la un exemplu concret: 16 milioane de lei înseamnă echivalentul pensiei medii din România (aprox. 2.500 lei/lună) pentru mai bine de 6400 de pensionari timp de o lună sau echivalentul pensiei minime (1.281 lei/lună) pentru 12.500 de persoane, tot timp de o lună. Cu alte cuvinte, bani mulți, care însă nu se traduc concret în spital nou, paturi în secţii noi şi condiții mai bune pentru pacienți și medici, ci doar în „hârtii” – planuri și desene bine plătite.
Că va fi făcut proiectul cu aceştia bani nu ar fi o problemă dacă ar fi asigurată cursivitatea logică pentru a nu consemna o nouă risipă bugetară: există resurse concrete pentru a se trece de la PROIECT la CONSTRUCŢIE (plus DOTĂRI)?
Problema de fond este că, în timp ce la Neamț se va face abia proiectul, banii pentru construcția propriu-zisă nu există. Niet! Nada! Niente!
Contractul de finanțare semnat cu Ministerul Sănătății, în campania electorală (în prezența premierului Marcel Ciolacu și a ministrului Alexandru Rafila, veniți la Neamț pentru „festivalul de poze”), s-a dovedit a fi doar un document fără acoperire, un fomfleu electoral („«Fonfleul» este un antreu menit să păcălească foamea”), numai bun pentru mesajele din campaniile din alegerile comasate (locale + europarlamentare) şi cele intercalate (prezidenţiale + parlamentare).
Între timp, proiectul de la Piatra-Neamț nu mai este pe lista celor eligibile pentru PNRR, deoarece fondurile europene prin acest mecanism se închid în 2026, iar la Neamț nu s-a început nici măcar o săpătură. Nu o săpătură cu excavatorul ci măcar o simbolică pană de hârleţ, cum s-ar spune pe uliţa Humuleştiului…
Oficialii de la București au fost clari: Ilie Bolojan a spus că prioritate vor avea proiectele unde lucrările sunt deja începute și au șanse reale să fie finalizate până în 2026. Mai mult, chiar și în cazul unei finanțări paralele, vor fi ajutate doar acele investiții aflate la un stadiu fizic de 20–30%. La Neamț, unde nu există niciun metru de șantier, șansele sunt zero pe termen scurt şi mediu.
Se vorbește vag despre posibile finanțări viitoare prin împrumuturi de la BERD sau BEI sau…, dar chiar și cele mai optimiste scenarii pun o eventuală soluție financiară abia după 2027. Iar până atunci, multe dintre avizele obligatorii (DSP, ISU, mediu, utilități) au termene de valabilitate precise și vor expira, iar legislația în continuă schimbare va face ca studiile actuale să devină depășite. Practic, ceea ce se face acum cu 16 milioane de lei riscă să fie refăcut parțial sau chiar integral peste câțiva ani, atunci când (și dacă) se va găsi finanțarea pentru construcția propriu-zisă.
În concluzie, pacienții și medicii care lucrează în condiții modeste, nedemne de anul 2025, nu câștigă nimic concret acum acum. Ba, dimpotrivă, ani întregi, investiţiile şi reparaţiile consistente în actualul spital au fost ţinute într-un fel de SUSPENDARE NEOFICIALĂ pentru că, nu-i aşa?, funcíonarii de la CJ şi-or fi spus că nu e rost să mai repari la cel actual când „e pe vine” cel din desenele vânturate de tripleta AHA…
În schimb, clar şi cert, câștigă cei care participă la etapa de proiectare: firmele de proiectare, subcontractanții, furnizorii de studii și servicii auxiliare. Şi nici nu poţi să ceri acestor firme să lucreze gratis (că sunt preţuri mari sau mici, asta e altă discuţie) pentru că politicienii tot rostogolesc promisiuni dintr-un ciclu electoral la altul, de la o campanie la alta, ca să aibă ce poza fotografii curţii (planşe pe ecrane) sau ce scrie prin postări cronicarii-bugetari.
Pentru cei din firmele de mai sus, „afacerea de 16 milioane de lei” este reală și imediată. Certă şi eligibilă. Poate şi pentru amicii lor cu care vor bea un adălmaş… Pentru pacienți, spitalul rămâne doar o promisiune frumos desenată, dar încă departe de a deveni realitate. Încă o gogoaşă amară…
În acest timp, pe reţelele sociale atât de dragi politicienilor şi postacilor lor, circulă un update la celebrul banc cu maternitatea şi autostrada (sau drumul expres). Adică aflăm că în actualul spital judeţean (vai mama lui dar cu director medical nou, numit peste noapte) s-ar fi născut un bebeluş care ar putea fi bunicul (sau străbunicul) primului bebeluş ce va fi născut în spitalul moşit, căznit, năşit de aceşti mari bărbaţi de stat, Arsene, Harpa, Asaftei şi de burghezia politică de la CJ Neamţ (cu tot cu mai noii navetişti din zona Târgu Neamţ).
Nemţeni, fiţi fericiţi! În curând, studioul de producţie CJ Neamţ vă pezintă un REMAKE proaspăt desenat. Vorba unui slogan actualizat: „Mândri că suntem nemţeni”!
Mai bine să fim sănătoşi…
Daniel VINCA
Foto: 2 şi 3, facebook, Consiliul Judeţean Neamţ
1, imagine generică realizată cu S.AI