Adrian Niță, vizite incognito la Spitalul Județean!

Transferat în urmă cu două luni de la Prefectură la Consiliul Județean la Departamentul Corp Control (dar asumându-și și responsabilități de comunicare), Adrian Niță a rămas într-un con de mister în ceea ce privește atribuțiile de verificare, control etc.

În urmă cu câteva zile, una din sursele Vestea ni l-a semnalat pe Niță cum că ar fi fost pe la Spital și nu era nici pacient, nici aparținător. „Părea a fi un fel de control așa, mai incognito”, a spus sursa Vestea.

L-am întrebat pe noul angajat al CJ ce este cu aceste vizite ale lui la spital și, măcar parțial, a confirmat informația. „Creșterea calității serviciilor medicale oferite nemțenilor este o prioritate a Consiliului Județean Neamț în mandatul actualului președinte, Ionel Arsene. Nu este un secret acest deziderat. Fac parte dintr-o echipă, cea a Consiliului Județean, în care numeroși specialiști lucrează pentru acest scop. Un proiect îndrăzneț a și fost făcut public, vor urma pașii necesari, accesarea finanțării etc. Da, am fost în câteva seri pe la Spital și, într-adevăr nu a fost vorba de vizite oficiale. Mi-am permis – în primul rând în calitate de cetățean care vrea să fie bine informat – să merg și să văd cu ochii mei ceea ce spun, de atâtea ori, și pacienții, și aparținătorii, dar și cei care lucrează în această instituție medicală. Spre Consiliul Județean, ca instituție care patronează spitalul, vin fel de fel de rapoarte, cifre, solicitări etc. Eu am preferat întotdeauna să nu devin prizonierul acestor cifre ci să și văd cu ochii mei situațiile din teren”, a pus Niță.

Chestionat de Vestea cu privire la problemele depistate în calitate de cetățean (și mai) bine informat, Adrian Niță a răspuns strategic: „Deocamdată îmi formez niște păreri, nu vreau să mă grăbesc. Dumneavoastră, jurnaliștii, puteți face și faceți ceea ce am făcut eu. Și, atunci, când solicitați, pentru completarea informației, primiți date de la conducerea Spitalului sau a Consiliului Județean. Dar ca să nu ziceți că nu vă răspund la întrebare, pot menționa un aspect care este evident pentru toată lumea: aglomerația care se creează uneori la UPU. Salariați ai spitalului, de la Salvare, pacienți, aparținători se suprapun uneori pe un spațiu care este destul de mic și este evident că acolo trebuie regândite niște soluții, poate extinse niște spații…”.

Întrebat dacă aceste vizite/controale incognito au loc în baza unui ordin de serviciu, Adrian Niță a răspuns la fel de interesant: „Dar trebuie să ne dea cineva vreun ordin, vreo hârtie, ca în spații în care accesul public este liber să vedem ce este de văzut. V-am spus, am mers la spital, în primul rând ca om care vrea să fie bine informat”.

Așa o fi. Rămâne de văzut ce efecte vor avea aceste nevinovate vizite…

D.V.

 

 

Comentarii Facebook

One thought on “Adrian Niță, vizite incognito la Spitalul Județean!

  1. Un papagal care nu a muncit o zi in viata lui!Un impostor in adevaratul sens al cuvantului…

Lasă un răspuns