Acum! Au ieșit oamenii în stradă, la Bicaz Chei, sătui de urșii care atacă! Album foto

Acum, în comuna nemțeană Bicaz Chei au ieșit în stradă peste 30 de oameni care protestează împotriva autorităților (centrale și județene, nu locale, după cum au ținut să precizeze) care nu rezolvă problema pericolului generat de urșii care coboară aproape zilnic în sat.

Oamenii au ieșit în stradă acum, în toiul nopții, după ce și în seara asta un urs a fost văzut în zona de intravilan, de către o adolescentă care, firește, s-a speriat.
O furie majoră a cuprins oamenii care, instant, au ieșit în stradă, unii chiar hotărâți să blocheze Drumul Național. Oamenii au fost convinși să nu blocheze drumul de către primarul Gheorghe Oniga și de către forțele de Poliție și de Jandarmerie să nu recurgă la un gest extrem care le-ar crea probleme.

Primarul Gheorghe Oniga a precizat că a făcut numeroase adrese la Prefectura Neamț și la alte instituții abilitate și că, din păcate, situația trenează inclusiv din cauza cadrului legislativ.

Oamenii participanți la protest au cerut să vină ONG-iștii care se ocupă de protecția animalelor și să dea cu petarde și să facă zgomote ca să sperie urșii, așa cum li se spune lor.

În ultimele 3 săptămâni, prezența urșilor care au coborât în sat a fost semnalată de vreo 10 ori în această comună.

D.V.

 

One thought on “Acum! Au ieșit oamenii în stradă, la Bicaz Chei, sătui de urșii care atacă! Album foto

  1. Da ies.Ca le-ati taiat padurile.De asta ies.Avizilor si nebunilor dupa bani care sunteti!

Lasă un răspuns