ACUM! Accident la Săvinești, trei mașini implicate!

Un accident rutier în care sunt implicate trei mașini a avut loc în urmă cu câteva minute în Săvinești, în zona 4 benzi, înainte de intrarea în Roznov.
Din declarațiile martorilor oculari, una dintre cele trei mași implicate este pe mijlocul drumului național, iar celelalte două, „proptite una în alta sunt într-un gard”.
La fața locului a ajuns și o ambulanță, ceea ce înseamnă că ar putea fi vorba de cel puțin o victimă.
Pare să fi fost un carambol. Acum a ajuns și o mașină de poliție”, a declarat pentru Vestea un martor care a trecut prin zonă.
Vom reveni.

Alex SÎRBU
Sursa foto: Facebook

Lasă un răspuns