Actorii de la TT nu mai au voie cu mașinile în parcarea din curte! Directoarele și funcționarii, da!


Decizie uluitoare a conducerii Teatrului Tineretului din Piatra Neamț care rezolvat lipsa spațiului suficient din parcarea proprie prin interdicția ca actorii să nu-și mai parcheze mașinile în curtea respectivă, anunță surse neoficiale.
Hotărârea a fost luată acum câteva zile de un for de conducere numit Consiliu Administrativ din care fac parte, evident, și directoarea Gianina Cărbunariu dar și mai mulți angajați cu funcții de conducere, la propunerea unui secretarului literar Vlad Socea.
Singurul actor exceptat de la regulă va fi unul care este navetist (locuiește într-o comună învecinată cu Piatra Neamț). În rest toți ceilalți circa 24 de actori vor comite abatere disciplinară dacă își vor mai permite să își parcheze mașinile lângă cele angajaților care nu sunt vizați de interdicție.
Reamintim că la TT lucrează circa 84 de angajați din care doar 25 sunt actori, ceilalți fiind conducere, tehnic, TESA etc. Astfel, în curtea TT vor putea parca în continuare cele 3 directoare (managerul Gianina Cărbunariu manager, directorul economic Ramona Pristavu, directorul general adjunct Anca Plugaru), cei 9 angajați din Serviciul literar-artistic (Vlad Socea, Alexandru Mîzgăreanu, Daniel Chirilă, Mihai Păcurar, Raluca Năclad, Raluca Neamțu, Lucian Branea, Gabriela Hîrțan, Dan Covrig), cei 7 angajați de la Compartimentul financiar-contabil (Angelica Tofan, Mihaela Tuna, maria ursu, Carmen Meraru, Simona Rivera, Letiția Rîndașu, Alina Balint).
Tot la categoria favorizați intră cei 20 de salariații TT de la Serviciul Tehnic sau cei 7 de la Serviciul Producție sau cei 11 de la Serviciul Administrativ.
Deci numai cei 25 de actori, cei care dau viață personajelor pe scenă nu mai au voie să parcheze în curtea instituției, deși nimeni nu-și poate închipui că un teatru ar putea funcționa fără actori. În schimb, toți ceilalți 59 de angajați, cu cele 3 directoare în frunte pot parca acolo.
Sublim!

Daniel VINCA


Comentarii Facebook

One thought on “Actorii de la TT nu mai au voie cu mașinile în parcarea din curte! Directoarele și funcționarii, da!

  1. 59 de salariati TESA si sefime la 25 de actori?!Tare, nu-i asa?Daca ar fi dati afara jumatate din contopisti, ar fi loc pentru toti in parcare!

Lasă un răspuns