Achiziții de marcă la PSD Piatra Neamț! Șeful de la Los Anonimos, juriști, economiști, medici…

Semne bune anul are la PSD Neamț unde finalul anului trecut a consemnat, în ultimele săptămâni, validarea a zeci și zeci de noi adeziuni. Ar fi vorba despre peste 40 de noi membri de partid care au aderat, la Piatra neamț, la doctrina, principiile, valorile și echipa social-democrată condusă de Florentina Moise Luca.
Printre noii membri sunt și economiști, și un medic stomatolog, și juriști (inclusiv fiul unui președinte al unei organizații de lichidatori) și alți membri a unor diverse profesii dar, cu siguranță, cea mai WOW achiziție este cea a lui Geo Pahome, șeful trupei Los Anonimos.

Cunoscut până în urmă cu câțiva ani drept comerciant al unor haine de trend (are și acum un spațiu comercial la Unic), Geo Pahome a fost cel care la un moment dat (în urmă cu vreo 10 ani) a demarat proiectul bandului care promite a fi „trupa de show!, ingredientul unui eveniment de neuitat!”.
Plecat inițial pe ideea melodiilor ritmate din genul latino, bandul a abordat apoi și acorduri gipsy-flamenco sau balcanice.

Probabil că noua experiență și contactele avute în showbiz sau conexe, l-au determinat pe Pahome să ajungă la concluzia că poate/trebuie să aibă un cuvânt de spus și în zona politică (de ce nu și administrativă?).
Rămâne de văzut cum va evolua în politică cel care acum e și șeful dar și solistul de la Los Anonimos. Cu siguranță că, la o eventuală întâlnire electorală, mesaje care ar cita nume ale pieselor trupei (S.O.S., Tu ești totul, Dragostea topește etc) ar avea un efect vizibil.

Pahome nu e primul cântăreț care nu doar cântă ci vrea să și încânte politic. Sunt cunoscute cazurile lui Tudor Chirilă (anti PSD, cu mesaje apropiate de USR) sau Dan Bittman (pro PSD și AUR, anti PNL și USR) care s-au poziționat foarte clar și pe dogma, manifestul și discursul politic.

Daniel Vinca

2 thoughts on “Achiziții de marcă la PSD Piatra Neamț! Șeful de la Los Anonimos, juriști, economiști, medici…

  1. Toti sunt la furat…la propriu.

    Asta e motivul pentru care intra in PSD.S-au prins si ei.

    Sunt bani multi care vin si trebuie sifonati cum trebuie asa cum se intampla cu PNDL.

    Pai cum altfel sa obtii contracte babane cu mega profituri daca nu de la Partid?Banii publici e sfinti.

    Pot renova scoli,pot face lucrari la Spitalul Judetean,un cos de fum ceva,un aer conditionat,niste scari la intrare,ceva mutat borduri pe acolo,pot vinde ceva,etc….

    Daca li se vor face si ceva dosare penale cu atat mai bine.Mai fac si ”academia SRI” si gata,sunt buni de ministri,prefecti,secretari de stat,etc.

    Cam asta e traseul politicianului sluga la securisti in Romanica.De aia avem un parlament de slugi si analfabeti.

  2. A inteles si artistul ca daca esti in partidul potrivit,te poti abona usor la cascavalul public-o sa aiba de acu cantari fara numar pe la toate satele si comunele cu sefi PSD…pe bani buni. Desigur,el este adeptul valorilor si credintei PSD,si anume ” sa ne fie nou bine,iar prostii aia sa plateasca”. Bai,ce texte aveti,chiar asa idioti ii credeti pe oamenii care va citesc?????

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.