Accident la Poiana Teiului. Se reaprinde discuția despre „poduri și podețe neautorizate”

Accident ieri la Poiana Teiului.
Tehnic, informațiile și nuanțele venite dinspre instituțiile statului sunt următoarele:

IPJ Neamț:
„În această după amiază (NR – ieri), la ora 12:37, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Poiana Teiului la un accident rutier în urma căruia un autoturism în care se aflau patru persoane a căzut de pe un pod din localitatea Petru Vodă.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului, IPJ și SAJ.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au găsit un autoturism care a căzut în albia râului Bolătău, de la o distanță de aproximativ 4 m, după ce s-a rupt un podeț din lemn.
Cele patru persoane ce se aflau în autoturism, trei adulți și un copil, au fost scoase de către cetățenii aflați în zonă.
Toate persoanele au fost evaluate medical de echipajele SMURD și SAJ. Copilul de 8 ani și două femei de 50 și 78 de ani au necesitat transportul la spital.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor”.

ISU Neamț:
„În această după amiază, la ora 12:37, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Poiana Teiului la un accident rutier în urma căruia un autoturism în care se aflau patru persoane a căzut de pe un pod din localitatea Petru Vodă.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului, IPJ și SAJ.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au găsit un autoturism care a căzut în albia râului Bolătău, de la o distanță de aproximativ 4 m, după ce s-a rupt un podeț din lemn.
Cele patru persoane ce se aflau în autoturism, trei adulți și un copil, au fost scoase de către cetățenii aflați în zonă.
Toate persoanele au fost evaluate medical de echipajele SMURD și SAJ. Copilul de 8 ani și două femei de 50 și 78 de ani au necesitat transportul la spital.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor”.

Prefectura Neamț: „Instituția Prefectului Județului Neamț a luat notă, cu regret, de evenimentul rutier produs în localitatea Poiana Teiului la 20 iulie a.c., în urma căruia un pod a cedat sub greutatea unui autovehicul, căzând în albia râului Bolătău.
Conform informațiilor deținute de Instituția Prefectului, cele trei persoane implicate în accident sunt în afara oricărui pericol. Acesta este un aspect deosebit de important din punctul nostru de vedere, primul și cel mai important scop al instituției noastre fiind protecția cetățeanului.
Având în vedere situația existentă și aspectele semnalate de dumneavoastră, Prefectura Neamț va desemna, cu celeritate, o comisie de control care va verifica, împreună cu instituțiile cu atribuții în domeniu, situația din teren și va lua măsurile adecvate.
Precizăm că Instituția Prefectului Județului Neamț nu a fost sesizată cu privire la situația podului din comuna Poiana Teiului. Informațiile legate de eveniment au fost aduse la cunoștinta Instituției Prefectului de ISU Neamț si de presă.
Insistăm pe necesitatea colaborării interinstituționale și atragem atenția privind obligația legală și intituțională a IPJ Neamț de a informa cu celeritate orice incident cu impact privind siguranța cetățeanului și ordinea publică din județul Neamț. Facem aprecierile de rigoare Inspectoratului Pentru Situații de Urgență Neamț pentru celeritatea și promptitudinea informării în timp real a Instituției Prefectului Județului Neamț”.

Un ochi atent remarcă „bobârnacul” dat de Prefectură către IPJ Neamț. Pe ideea procedurilor de comunicare.
Cât privește procedurile mult mai importante pe fond – starea acestor poduri și podețe artizanale, neautorizate – este evident că e mai puțin responsabilitatea / culpa Poliției și mult mai mult a autorităților publice locale și județene.

O aplicare abruptă a legii (demolarea de către primari și Inspectoratul pentru Construcții / aflat în subordinea Prefecturii) a acestor construcții înjghebate, de-a lungul timpului, după priceperea și posibilitățile oamenilor ar risca să genereze reacții greu de controlat (dar uțor de anticipat). Nu le poți cere oamenilor din aceste sate de munte să ocolească sute de metri (chiar kilometri) pentru a trece gârla sau râpa „pe direct”, pietonal sau cu mașina.
În marea lor majoritate, aceste sute și sute de podețe au fost realizate, inițial, pentru a fi traversate pietonal sau cu căruțele (care aveau încărcături de câteva sute de kilograme). Acum, pe aceste podețe trec mașini care cântăresc tone.
Primarii nu au (avut) niciun interes să se certe cu oamenii (oameni = voturi) și au tolerat aceste construcții artizanale eludând riscurile posibile dar evidente. Deci practic, în spatele situației, cot la cot cu primarii, se află partidele (care au nevoie de voturi pentru CJ, Parlament, Președinție). Și cum șefii de partide vor pace cu alegătorii, toate autoritățile publice au fost mereu într-un fel de complicitate cu cei care au realizat podețele sau beneficiază de ele.

Ar fi și complicat să le ceri acum oamenilor să realizeze/repare podurile astea la standardele actuale. Poate unii vor găsi resurse dar, cu siguranță, vor fi și destui care nu vor avea cu ce. Sunt podețe care deservesc 3-4 sau 5-6 familii, majoritar bătrâne. Iar acești bătrâni nu au pensii speciale ci, cei mai mulți dintre ei, trăiesc cu 1400 lei pe lună.

Ar putea Primăriile să preia sarcina realizării podețelor? Da. Ar fi vorba de niște eforturi materiale dar nu imposibile. Dăm niște ponturi: până la alte finanțări nerambursabile, onor primarii ar mai putea renunța la Zile de comune (care în unele localități au devenit un lux, cu costuri uriașe, combinații impresari / scenă / primari), ații ar putea renunța la afacerile scandaloase gen „garduri Swarovki”, la bani dați pe deszăpeziri fictive, la majorarea numărului de abonamente de servicii la telefonie mobilă pentru care companiile de profil dau bonusuri în tehnologie (laptopuri / telefoane / tablete), cu valoare de inventar zero care, în multe cazuri, sunt subtilizate de primari etc…
Foarte rar Curtea de Conturi sau alte instituții ale statului iau la puricat zecile de abonamente de telefonie pentru care Primăriile și Școlile plătesc mulți bani publici iar unii primari sau directori de școli au țși câte 10-15 cartele pe care le țin în sertar sau le dau unor angajați dar care trebuie să le folosească pe telefoane proprii deși instituția a primit telefoane cu sacul…

Deci soluții ar fi pentru îmbunătățirea situației dar lipsește… voința politică. Acolo e problema reală, nu în bobârnacele de imagine sau dintre purtătorii de cuvânt.

Daniel VINCA