Absenteismul alegătorului, văr primar cu impotența politicianului! / plumbul zilei

Da, la decizie politică se ajunge prin vot, nu prin veșnice proteste stradale sau prin Revoluții de tip telenovelă. Sunt unul din cei care merge constant să voteze dar nici nu-i cert pe cei care nu fac același lucru pentru că, încep cu o concluzie, asta înseamnă că nu a reușit niciun partid, nici un candidat să-i convingă pe „chiulangii” să le dea votul.

Analize pe cauzele absenteismului la vot se pot face cu duiumul, dar eu voi puncta acum câteva aspecte. Cei care sunt cei mai porniți în a-i certa pe alegătorii pasivi sunt cei de pe dreapta care, de ceva timp încoace trăiesc în mod sado-maso, iar și iar, surpriza de a constata că prezența la vot și încrederea dată prin ștampilă nu e totuna cu bula de pe net unde exaltații anti-stânga sunt foarte vocali și invazivi. Numai că pe net e ca pe scenă: un singur toboșar poate face zgomot cât 10 cântăreți la fluier numai că la votare fiecare artist primește un singur buletin de vot…

Sunt milioane de motive pentru care un alegător nu merge la urne și principalul ar fi lipsa de încredere în oferta electorală. Da, știu, e la modă faza cu „măcar mergi și anulează votul” dar, dincolo de valoarea de tertip a zicerii (adică „hai să te scot din casă”), acuma, pe bune, dacă Gheorghe nu vrea să-l voteze nici pe Ion, nici pe Mitică, de ce să-și miște el fizicul până la secția de votare?

Problema de fond este că majoritatea partidelor și candidaților nu au un mesaj serios pentru cei care nu se prezintă la vot. Nu conving. Cifrele arată că prezența la vot joacă între 40-55 la sută. Vreo 15 la sută sunt plecați afară și fie nu au cum vota la locale fie la prezidențiale mulți sunt prea departe de secțiile de votare. Rămâne, deci, un segment de circa 40 la sută din alegătorii cu drept de vot care, de ani buni, stau în casă, pe terasă, la iarbă verde, oriunde numai nu calcă în secția de votare.

Cine sunt ei? Unii sunt hateri, anarhiști, Gică Contra. Un 4-5 la sută pentru care, ca partid, nici nu merită să cheltui prea multe resurse. Mai rămân cam 35 la sută – foarte mulți! – care chiar sunt dezamăgiți. Oricât ar încerca să-i blameze politicienii, să-i dădăcească etc, oamenii respectivi nu se simt reprezentați de actualele partide și – mai ales – de ceea ce propun partidele nu musai ca ofertă electorală ci ca oameni în vârful listei.

E clar că chiulangiul electoral nu e iubitor de „ciumă roșie” dar asta nu-l face, automat, votant de dreapta. Și, de cele mai multe ori, dezamăgirea lui vizează persoanele candidaților. Chiulangiul electoral este un pretențios, un „Toma Necredinciosul” (în sens pozitiv), el vrea argumente (ca proiecte politice) și garanții (ca nume pe liste). În majoritatea cazurilor, absentul acuză ba prezența unor dinozauri în fruntea listei („Senatorul X a fost prin comune doar acum 4 ani, când a candidat pe lista USL, spunea un cititor Vestea la ultimele alegeri parlamentare), ba a unor beizadele sau slugi de dinozauri. Adică Gheorghe Alegătorul Cătrănit nu poate fi păcălit dacă pe listă în locul senatorului care nu a făcut nimic apare odrasla respectivului, sau amanta, sau valetul care îi căra până ieri gentuța cu hârtii.

Și nici un partid nu vede (nu vrea să vadă!) că pe acești Cătrăniți nu-i poți scoate la vot păcălindu-i. Nu, Cătrăniții așteaptă ca partidele să funcționeze cât de cât normal, să aducă în fața listelor oameni reali care pot și vreau, nu atârnători, valeți, stâlpi de cafenele, fetișcane cu genunchii juliți de cât s-au tot frecat de parchet în fața șefilor.

Reacția partidelor a fost una la fel de lipsită de justețe: tot e aruncată pe piață ipoteza cu votul obligatoriu. Trecând peste faptul că nu poți transforma, profitabil, un drept într-o obligație, trebuie să fii moluscă să crezi că dacă îl scoți pe om cu japca la vot câștigi ceva real în planul credibilității. E la fel ca un slogan inept din anii socialismului care spunea că „voluntariatul este o obligație”.

În fapt, dorința politicienilor de a impune votul obligatoriu este o recunoaștere a impoten’ei lor de a sta de vorbă cu alegătorul pesimist, curios, care întreabă. Întreabă cum faci proiectul X, în cât timp, îți amintește că ai mai promis și nu ai făcut și nici nu se lasă păcălit cu scuze puerile. De aceea politicienii actuali preferă să se bată pe cei 35-55 la sută din alegători care merg la vot. Merg ORICUM la vot, de multe ori preferând răul cel mai mic. Dar ei sunt disciplinați, votează, așa că partidele se bat pe acești alegători tradiționali, și-i fură unele altora…

Pentru alegătorul Cătrănit trebuie să duci muncă de lămurire mai aplicată: 1.trebuie să-l convingi să iasă la vot; 2.trebuie să îl convingi să te voteze pe tine. Sau trebuie să-l convingi doar de condiția 2 dar nu e așa ușor. E mai dificil și pentru că nu se vinde pentru un mic și o bere (ori refuză ca principiu, ori bea berea dar se p**ă pe afișul donatorului), nu e mare fan de spectacole câmpenești și gratuite.

Din când în când, politicienii se uită, așa cu un ochi, și spre cei care absentează. Nu, nu ca să-i convingă serios ci ca să se convingă pe ei înșiși că nu a fost un alt politician mai aplicat, mai zelos. Potențialul fanilor absenteismului este uriaș, de peste 35 la sută. Aceștia pot dărâma orice previziune sau sondaj făcut prin birouri (așa sunt făcute majoritatea, sunt niște afaceri prin care banii cotizanților sunt duși spre niște clienți ai șefilor de partide).

Deocamdată, absenteiștii rămân o masă mută. Oricum alegerile europarlamentare sau cele prezidențiale nu-i scot pe majoritatea acestora din pasa lor, iar pentru cele locale sau parlamentare (când ar exista mai multe șanse de a-i stârni) nu se anunță nimic spectaculos în Neamț. Partidele nu dau semne că, pe viitor, și-ar curăța listele de „senatori de drept”, de „consilieri de cafenele” și nici că ar înțelege ce prăpastie e între mesajele și discursurile politicienilor, pe de o parte, și așteptările și agenda reală a cetățeanului.

Autostrada PNL-ului sau Spitalul PSD-ului contează, în mare parte, doar pentru electoratul deja fidelizat. Evident, la propoziția anterioară pot fi lipite și alte acronime de partide, cu tot atâtea clișee din mesajele lor. Cine va putea muta, dacă nu integral măcar în parte, pe unii din „chiulangii” la vot? Simplu – acele partide sau acei politicieni care chiar vor face o ofertă electorală justă, pliabilă pe nevoile reale ale cetățenilor, cu obiective realizabile și, peste toate, cu oameni serioși pe listele de candidați.

Va urma.

Daniel VINCA

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns