A trecut elicopterul dar Ponta n-a venit!

iliescu ponta

Un elicopter văzut/auzit pe deasupra oraşului Piatra Neamţ le-a dat speranţe unora care dorm cu poza lui Victor Ponta sub pernă că, poate-poate, premierul va descăleca totuşi pe pământ nemţean la marele eveniment reprezentat de semnarea contractului de retehnologizare a Hidrocentralei de la Stejaru.

Din păcate pentru fanii şi fanele care visau deja cu ochii deschişi cum or să-l atingă pe Preafericitul Premier ori cum or să-şi tragă un selfie cu care să se laude şi în faţa nepoţilor, faza cu elicopterul a fost o ţeapă. Că o fi fost de la SMURD, sau elicopter militar sau vreun bondar mai zgomotos, posesorul de elice sau de aripi nu-l avea la bord pe premierul atât de dorit, atât de aşteptat de unii din cei care i-au jurat dragoste sau susţinere eternă, în vecii vecilor, AMIN!

Există însă şi un aspect pozitiv: bazaţi pe bâzâitul aerian, unii zvoneri şi răspândaci au şi lansat stoluri de sms-uri patriotarde spre social-democraţi sau chiar spre unii din presă, anunând că “vine, vine!… chiar vine!…”.

Fanii or fi suferit apoi cruntă deziluzie dar, vorba unui cinic în viaţă (nu spun cine, persoană importantă!), “măcar s-au bucurat câteva minute crezând că se va întâmpla <<Alo, aterizează Premierul!>>”.

Şi totuşi, o mamaie din Stejaru nu era atât de supărată când a auzit că nu mai vine premierul: “Dacă venea, dar nu singur ci cu bunicul lui ar fi fost ceva… Cum care bunic? Cu Iliescu, păi Ponta nu e nepotul lui Iliescu?”…

D.VINCA

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns