A murit lordul comentariului sportiv şi un iubitor al Bazei Hipice din Piatra Neamţ! Drum lin, Cristian Ţopescu!

Unul din oaspeţii judeţului Neamţ care iubea din tot sufletul Baza Hipică de lângă Ştrand, apreciat de mulţi români drept cel mai bun comentator sportiv român din istoria televiziunii a plecat la Cer. Fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu a murit marți, la vârsta de 81 de ani.
În urmă cu o săptămână, el a fost internat de urgență la Spitalul Elias. Astăzi, el a suferit un stop cardio-respirator iresuscitabil.

 

Fostul comentator sportiv, licenţiat al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (1970), Țopescu suferea de mai multe afecţiuni cronice, printre care şi diabet.

Între anii 1964-2004, la TVR, a lucrat ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef sport, director general adjunct TVR. Cristian Ţopescu a avut și un mandat de senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008. În luna martie a anului 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat lui Cristian Ţopescu Ordinul „Steaua României”. Cristian Țopescu a mai primit Ordinul Meritul Sportiv, Ordinul Olimpic Colanul de Aur şi Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler. De asemenea, în urma unui decret semnat de preşedintele României în octombrie 2016, colonelul în retragere Cristian Ţopescu a fost avansat la gradul de general de brigadă.

La Piatra Neamţ a venit de mai multe ori după Revoluţie, mai ales la competiţiile naţionale şi internaţionale ecvestre din Baza Hipică. de fiecare dată încerca să vină cu o zi-două înainte de copetiţie şi să mai stea apoi încă vreo zi, spunând că se simte foarte bine în judeţul neamţ şi că profită de orice ocazie pentru a smulge câte un mini-concediu.

„Ce minunăţie de loc frumos aveţi aici. Copaci, verdeaţă, aer. Peste tot, în jurul oraşului e aceeaşi atmosferă de poveste”, spunea prin 2007, într-un interviu în ediţia print de atunci VESTEA. Stătea ore întregi la poveşti, în anii de după 2000, cu Costache Lupu, cu regretatul antrenor Virgil Bărbuceanu sau cu Gheorghe Ştefan care era la primul mandat de primar.

D.V.

Comentarii Facebook

One thought on “A murit lordul comentariului sportiv şi un iubitor al Bazei Hipice din Piatra Neamţ! Drum lin, Cristian Ţopescu!

Lasă un răspuns