A început campania electorală! Grup facebook anti-Chitic administrat de un fake! Comentează/girează doar unii PNL-iști…

Pentru Dragoș Chitic a început campania electorală pentru alegerile de la Primărie, din anul 2020. Nu că ar vrea Dragoș Chitic să fie în campanie ci pentru că unii (și nu candidații deja anunțați, fie și la nivel de intenție) au dat drumul la rotițe…

Pe facebook a devenit mai gălăgios în ultimele zile un grup numit „Noul primar de Piatra Neamț 20 20”. Deci „noul primar” este interesul. Și ca să fie clară treabă că nu e nici pro-Chitic nici pro-altcineva care s-a anunțat sau a apărut ca ipoteză prin presă, montajul foto de la Mesagerul (cu o pleiadă de politicieni, cu Chitic în frunte) e folosit ca foto de copertă al grupului dar și cu mesajul ferm că niciunul dintre respectivii nu va fi viitorul primar. Deci din start trebuie exluși ca fiind în spatele (sau beneficiarii) grupului și Chitic, și Panaite, și Gavrilescu, și Soroceanu, și Niță etc…

Printre mesajele în trend printre facebook-iști (adică anti-PSD, anti-guvernanți) sunt presărate, precum sarea și piperul, cele care fac diferența. Cum este de exemplu cel împoriva administrației locale actuale însă referirea la „lipsa de viziune” e o acuză care merge direct la capul Primăriei, la Dragoș Chitic adică, protejându-i pe toți ceilalți din jurul lui. Interesant, nu? Adică UN NOU PRIMAR pentru că DRAGOȘ CHITIC NU ARE VIZIUNE!

Evident că sunt destui pietreni care remarcă, pe bune și motivat, lipsa de viziune a lui Chitic și a întregii echipe politice din jurul lui. Și probabil că actualul primar ar putea spune că nu de viziune duce el lipsă ci de bani, că PNDL 2 stă pe loc, că PSD guvernează inechitabil etc…

Interesant este că grupul a fost înființat și gestionarea lui este făcută de un cont fake. Un… Sorescu. Care nici nu neagă că e cont fake ci încearcă să pară inteligent spunând că în spatele contului fake este o persoană reală. Pe bune? Dar ce ar fi trebuit să fie, un robot, o cratiță, un Oltcit, un ONG întreg? (cu toate c[ nu e exclus[ nici varianta ca fake-ul s[ fie operat de mai mulți…)

Pentru Dragoș Chitic nu ar trebui să fie o noutate atacurile la adresa lui care vin de pe conturi cu fularul pe chipul real. În perioada precampaniei dinainte de alegerile din 2016, Chitic a fost tocat constant de pe 2 conturi fake (unul cu nume de personaj de Caragiale și celălalt cu nume românesc dar cu foto profil chipul unui pianist european evreu) simultan cu Cozmanciuc. Adică acele 2 conturi scriau zilnic despre „pdl-istul Chitic” și „veneticul Cozmanciuc” în perioada în care se discuta despre înscrierea lui Chitic în PNL, despre candidatura acestuia cu acest partid. Istoria avea să consemneze că n spatele celor două conturi se afla și un alt fost PDL-ist care – ce e drept e drept – se lepădase de portocaliu înainte lui Chitic și făcuse și pasul spre PNL cu ceva timp înainte.

La acel moment, conturile anti-Chitic au tăcut brusc după ce Chitic a bătut palma cu unele grupulețe de prin PNL Neamț și a fost stabilită și lista de candidați…

Nu știm (și nici măcar nu ne interesează) cine e acum în spatele contului fake care încearcă să se erijeze în moderatorul discuțiilor absolute despre ce trebuie făcut în viitoarea administrație a orașului (că asta e nașpa tare, asta rezultă din gestionarea discuțiilor). Constatăm doar că majoritatea celor din PSD, ALDE, PMP etc nu s-au lăsat prinși în capcană și evită să comenteye pe grup. E un fel de mesaj (sursele noastre spun că a și fost transmis la un partid) gen „Nu intrați acolo. E o făcătură. Lăsați-i pe PNL-iști să se sfâșie între ei!”. Pentru că da, singurele comentarii din zona politică (un fel de cauționare și de legitimare a grupului) vin din zona PNL Piatra Neamț: consilierul județean Stavarache, consilierul local Bîrjoveanu, fostul consilier local Valentin Ciobanu.

Și în grup dar și în postările de pe contul lui Fake Sorescu mai sunt câteva mesaje și idei interesante care, pentru unii, duc la senzația de deja-vu:
– Ce faină a fost deszăpezirea făcută anul trecut de Publiserv!
-Presa nu mai contează nici 5% pentru politicienii care vor să țină contactul cu opinia publică.
-Cu facebookul e o întreagă discuție, dar și aici nu trebuie pusă mare bază pe likeurile luate natural, direct, ci ar trebui apelat la profesioniști (adică la un intermediar care să plătească sponsorizarea la facebook).

Și contul și grupul au fost create după rețeta simplă de manipulare, cunoscută și de un copil de 10 ani: pentru câștigarea credibilității și notorietății s-a mizat pe mesaje de interes general, s-a plusat pe cartea neutralității politice, au fost amestecate mesaje antiguvernanți (centrali sau locali dar – foarte important! – nu județeni) cu indignarea tatrală față de anumite probleme reale, mai o glumă, mai un „știați că…”. Adică acea ciorbă cu de toate care să „agațe” empatie pe fiecare subiect în parte.

Fotografia de profil nu e nici ea departe de strategia de acum 2-3 ani. E una clasică (poate într-un articol viitor povestea din spatele realizării acelei fotografii) folosită la greu și în articole despre fumat, și pe coperți de cărți, și de vreo 1000 de conturi fake din întreaga lume…

Iar cât privește explicația de genul „prefer fake că doar așa pot spune adevărul crud. Cine postează pe contul real fluturașul cu salariul mizerabil sau copilul plângând?” este evident că dincolo de manipularea grosieră (care poate prinde, poate, la electoratul cu 4 clase dar nu la cel „lustruit” din Piatra Neamț) nu ar strica și un control pe la un specialist…

Culmea-culmilor este că deși Grupul respectiv a fost creat cu intenția evidentă de a-l săpa (așa, fake) pe primarul Dragoș Chitic sau de a-l supune la un nou șantaj politic intern, principalul câștigător ar putea fi chiar el, Chitic. Și nu ne referim doar la victimizarea prematură (cu toate că e de râs să spui că ești atacat pe nedrept pe un grup unde comentează exlusiv liberalii din echipa ta) ci la faptul că acesta mai primește o dovadă. Probabil că însă acesta (el știe din ce motiv) va prefera să facă la fel ca și până acum, adică să se facă că nu vede… Dacă a rămas blocat în cele 53% din voturi pe care i le promiteau (cu sondaje beton!) oamenii de lângă el, nici nu ar fi de mirare…

Oricum, campania pentru alegerile din 2020 se anunță de pe acum extrem de veselă. Deocamdată au intrat în arenă clownii cu fața ascunsă, cu nume împrumutat de la un poet clasic (mda, să vadă lumea că e fake, dar fake cu lectură). Și nu e nici greu de ghicit ce va face fakeul cu acel grup: nu musai că va lăuda vreun candidat la momentul oportun ci va da la temelie lui Chitic și altor contracandidați neagreați.

Privit în ansamblu, tabloul ultimelor zile chiar e interesant, la subiectul cu acest grup de „desene animate” adăugându-se unul, tot recent: Conferință de presă la PNL Piatra Neamț, este invitată doar presa agreată și (dincolo de alte detalii de decor, foarte interesante și ele), Chitic transmite niște mesaje și presa aia frumoasă și agreată îl cenzurează pe față, blocându-i (cu o singură excepție) transmiterea spre opinia publică a celui mai interesant mesaj, a ceea ce era „știrea zilei” din respectiva conferin'[ de presă. De ce oare?

Apropo de lecturi. Vă propunem una de background, deci fără o legătură directă cu subiectul de mai sus – Romel Bîrjoveanu este consilierul PNL care spunea că ÎL EXECUTĂ pe „prostul de Chitic”! Mărturisirea era făcută către un om al lui Arsene!

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns