ISJ Neamț anunță că directorul de la CSEI Roman (unde a murit un elev, călcat de tren, în timpul orelor) a fost demis de CA-ul școlii în urma anchetei administrative derulată de o echipă a Inspectoratului.
Practic, după cum rezultă din comunicatul ISJ, directorul Benone Damian a fost demis pentru in competență, cei din CA, cu raportul echipei de control în față analizând și calitatea managementului dar și riscurile existente.
Dincolo de faptul că unitatea școlară nu avea camere de supraveghere (deși bani ar fi primit de la CJ pentru cheltuieli materiale dar s-au cam dus, cu predilecție, pe gresie și faianță!), presa nemțeană consemnează și detaliul că la momentul în care elevul a părăsit școala, fără să fie văzut de nimeni, profesorul de serviciu era… la o discuție cu directorul (Mesagerul de Neamt).
Practic, deși acel copil cu probleme era în grija statului (rezident la Centrul Romanița, elev la CSEI), supravegherea lui a fost zero barat la momentul în care el a plecat din școală.
Rămâne de văzut dacă ancheta procurorilor nu va duce cazul și spre o eventuală încadrare de omor din culpă.
CSEI e o unitate specială de învățământ, cu dublă subordonare, și față de ISJ și față de CJ Neamț.
D.V.