A făcut scandal la policlinică! A fost băgat după gratii

La data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, o persoană tulbură ordinea și liniștea publică în incinta Policlinicii Roman.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului stabilind faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Roman, ar fi adresat expresii vulgare si cuvinte jignitoare, atât în fața cât și în curtea interioară a Spitalului municipiului Roman, provocând indignarea trecătorilor si a persoanelor aflate in zona mai sus menționată.

Totodată bărbatul în cauză, ar fi lovit cu piciorul și ar fi spart unul dintre geamurile ușii de acces ale policlinicii.

Polițiștii au procedat la încătușarea bărbatului, acesta fiind condus la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor, acesta manifestând în continuare un limbaj agresiv, față de polițiști, adresând amenințări cu acte de violență.

În urma materialului probatoriu administrat, față de bărbatul de 36 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj.

V.N.