„Florile Ceahlăului” revine: „Oscarul de la Neamț” pentru copiii și tinerii din folclor

Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” pregătește ediția a XXXVI-a a Festivalului-concurs național de muzică populară pentru copii și tineri „Florile Ceahlăului”, eveniment finanțat de Consiliul Județean Neamț. Prima etapă este cea a înscrierilor, cu termen-limită 22 februarie 2026.

Potrivit comunicatului transmis de Valentin Andrei, purtător de cuvânt al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, „a fost demarată prima fază, aceea a înscrierilor în concurs, data limită fiind ziua de 22 februarie 2026”, iar viitorii concurenți trebuie să urmeze pașii de pe platforma oficială a festivalului.

Concursul se va desfășura în două etape: preselecția națională (23–27 februarie 2026) și etapa finală (20, 21, 22 martie 2026). Competiția are două secțiuni: canto și instrumente, fiecare cu câte trei categorii de vârstă: 10–14 ani, 15–19 ani și 20–25 ani.

După preselecția națională, organizatorii anunță că finaliștii vor fi comunicați pe 28 februarie 2026, „pe toate canalele oficiale de comunicare cu publicul”: site-urile festivalului și instituției, precum și pagina de Facebook a Centrului.

Concertul de gală este programat duminică, 22 martie 2026, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Piatra-Neamț, locul de desfășurare al întregului concurs. „În Concertul de gală (…) vor evolua premianții acestei ediții”, iar acompaniamentul concurenților „pe întreg parcursul concursului va fi asigurat de orchestra Ansamblului «Floricică de la munte»”, se arată în comunicat.

Laureații edițiilor desfășurate după 2009, enumerați în comunicat, sunt: Ana Dragu (Târgu Neamţ) – 2009; Sorina Asofroniei (Pechea, Galaţi) – 2010; Gabriel Marinel Dumitru (Piteşti, Argeş) – 2011; Georgiana Păduraru (Buhuşi, Bacău) – 2012; Ioana Maria Unguraş (Jibou, Sălaj) – 2013; Larisa Vasilica Uţă (Baia Mare, Maramureş) – 2014; Alex Daniel Bulai (Piatra-Neamţ) – 2015; Ioana Ştefan (Suceava) – 2016; Ionuţ Cocoş (Slobozia, Ialomiţa) – 2017; Florin Mihalache (Bucureşti) – 2018; Alexandra Diana Dan (Putna, Suceava) – 2019; Gabriel Treteag (Suceava) – 2023; Alexandra Georgiana Pițu (Valea Dragului, Giurgiu) – 2024. Pentru 2025, organizatorii precizează că „în 2025, concursul nu a mai avut loc, ediția a XXXV-a fiind sărbătorită prin Concertul extraordinar Gala laureaților”.

Istoricul festivalului, prezentat în comunicat, arată o tradiție de aproape șase decenii, dar și perioade de întrerupere: „în vara anului 1968, debuta prima ediţie a Festivalului-concurs «Florile Ceahlăului»”, inițial cu caracter județean, apoi național. „Iniţial, competiţia a fost destinată tinerilor interpreţi de muzică uşoară” (1968–1980, cu o ediție care nu s-a desfășurat în 1978), iar din 1982 „competiţia fiind destinată tinerilor interpreţi de muzică populară”. Festivalul a fost reluat după o pauză de 20 de ani, în 2009, ca proiect cultural-artistic al Centrului „Carmen Saeculare” Neamţ.

În comunicat este amintit și un reper de istorie artistică: „la «Florile Ceahlăului» a cântat pentru prima dată regretata Angela Ciochină, pe când avea doar 16 ani, fiind răsplătită cu Trofeul «Floarea de argint»”. Sunt menționate și criteriile de jurizare și nume importante din componența juriilor de odinioară, precum și faptul că, înainte de 1989, în competiția folclorică au participat interpreți care au devenit ulterior nume consacrate ale folclorului național.

Festivalul se adresează copiilor și tinerilor cu vârste între 8 și 25 de ani și include două secțiuni: canto tradițional românesc și instrumente populare tradiționale (vioară, acordeon, țambal, clarinet, trompetă, fluier, cobză, nai), subliniază comunicatul.

V.N.