Județul Neamț a înregistrat în 2025 un record negativ în ceea ce privește abuzurile asupra copiilor: 857 de cazuri de maltratare, dintre care 82 sunt abuzuri sexuale, una dintre cele mai grave și traumatizante forme de violență. Datele apar într-un comunicat oficial al DGASPC Neamț și conturează o realitate care contrazice frontal simbolismul declarativ al „Anului Copilului”.
Dincolo de cifrele seci, statisticile arată o creștere accentuată a formelor grave de abuz, cu efecte pe termen lung asupra dezvoltării copiilor și asupra sănătății sociale a comunității.
Abuzurile grave, în creștere accelerată
Potrivit datelor centralizate de DGASPC, în 2025 au fost înregistrate:
82 de cazuri de abuz fizic
92 de cazuri de abuz sexual
296 de cazuri de abuz emoțional
252 de cazuri de neglijare
La acestea se adaugă zeci de situații de exploatare prin muncă, copii dispăruți, comportament delincvent sau cazuri de trafic, ceea ce conturează un tablou mult mai larg al vulnerabilității copilului în județ.
Comparativ, în 2024 fuseseră raportate 661 de cazuri de maltratare, iar în 2023 – 732. Creșterea din 2025 nu este una marginală, ci una structurală, care indică un eșec de prevenție, nu doar o mai bună raportare.
Rolul autorităților locale: obligație, nu opțiune
Legea prevede clar că orașele trebuie să aibă Direcții de Asistență Socială (DAS), iar atât orașele, cât și comunele au în organigramă asistenți sociali care au obligația de a monitoriza, preveni și interveni în situații de risc pentru copii.
În realitate, însă, aceste mecanisme funcționează adesea reactiv, nu preventiv. Intervenția apare târziu, după ce abuzul s-a produs, iar copilul ajunge deja victimă într-un dosar statistic.
O statistică incompletă, o realitate vizibilă zilnic
Chiar și aceste cifre alarmante sunt, cel mai probabil, subdimensionate. Dovadă stă fenomenul larg răspândit al cerșetoriei care implică minori, vizibil zilnic pe străzile din Neamț și amplificat în mediul online, unde apar sute și sute de fotografii cu copii trimiși la cerșit sau folosiți de adulți drept „element emoțional” pentru a stârni mila trecătorilor.
Copiii sunt expuși, instrumentalizați și exploatați la vedere, într-un fenomen devenit aproape banalizat. De cele mai multe ori, reacția autorităților se rezumă la ridicări din umeri, pase de responsabilitate sau explicații birocratice despre „lipsa competenței”.
Un eșec colectiv mascat de declarații
Creșterea abuzurilor sexuale și fizice, coroborată cu pasivitatea în fața exploatării vizibile a copiilor, arată că problema nu este lipsa cadrului legal, ci lipsa de asumare și coordonare între instituții.
În timp ce copiii ajung subiect de comunicate și statistici, prevenția reală rămâne firavă, iar comunitatea este lăsată să se obișnuiască cu ideea că abuzul, neglijarea și exploatarea sunt „inevitabile”.
Cifrele din 2025 nu mai pot fi tratate ca simple date administrative. Ele descriu o urgență socială care cere intervenție coerentă, responsabilitate locală și, mai ales, voință reală de a proteja copiii – nu doar pe hârtie.
D.V.
