În ultimele zile ale anului, în zeci ;i sute de localități din țară s-au ținut ședințe extraordinare de consiliu local, convocate în grabă pentru aprobarea noilor taxe și impozite locale. Creșterile sunt consistente: 70% majorare de bază, la care se adaugă inflația — 5,6% în unele UAT-uri, până la 10% în altele. De parcă în România ar fi mai multe republici paralele în care se lucrează cu cifre statistice diferite…
În final, nota de plată ajunge la 75,6–80%.
Narativul este aproape identic peste tot:
„avem deficit”,
„Guvernul nu mai are bani”,
„trebuie să strângem rândurile”,
„dacă nu votăm, nu mai vin bani la comună”.
Doar că, pe măsură ce acest mesaj coboară dinspre centru spre teritoriu, el se deformează, iar în unele locuri ajunge să fie susținut prin aberații administrative, presiuni politice sau chiar forme de șantaj emoțional.
Târgu Neamţ: Amenințări, falsuri și improvizații administrative
La Târgu Neamț, consiliera independentă Maria Vrânceanu a susținut în plen că, dacă proiectul de majorare a taxelor nu trece, persoanele cu handicap ar rămâne fără bani — o afirmație falsă, în condițiile în care marea majoritate a acestor indemnizații sunt finanțate direct de la bugetul de stat, conform legislației în vigoare (90% cu 10%).
În absența primarului, întrebat de consilierul liberal Apetrei ce se întâmplă dacă proiectul nu este aprobat, viceprimarul Iustin Heriu a mers și mai departe, afirmând că „banii care nu se adună vor fi luați de la consilierii locali care nu votează”. O declarație fără niciun temei legal, inexistentă în vreo lege a administrației publice, dar care funcționează ca presiune directă asupra aleșilor locali. Un fel de şantaj emoţional pentru cei mai slabi de înger.
Tot la Târgu Neamț, lipsa unui aviz de comisie a fost „rezolvată” printr-o improvizație: secretarul UAT a reluat, în timpul ședinței de plen, ședința comisiei, cerând membrilor — prezenți fizic sau online — să voteze pe loc.
Practica administrativă permite suspendarea unei ședințe pentru clarificări, nu suprapunerea ședinței de plen peste cea de comisie, într-un hibrid procedural nu doar discutabil ci care nu e prevăzut de Codul Administrativ
Zănești: ordin politic, vot fracturat
La Zănești, majoritatea politică este clară: PSD – 8 consilieri, opoziția fiind formată din PNL (3), USR (2), SOS (1), AUR (1). La ședința decisivă a lipsit chiar președintele de ședință, consilier USR, din motive medicale.
Rezultatul votului: 9 pentru, 5 împotrivă.
Votul decisiv a venit de la un consilier PNL (Oprea), în timp ce alți doi consilieri locali (Constantinescu și Munteanu) au votat împotrivă, alături de opoziție, deși în ședință s-a spus explicit că exista „ordin” de la coordonatorul organizației, consilierul județean Lucian Blaga, ca proiectul „să treacă”.
Un episod care arată că presiunea politică există, dar nu funcționează întotdeauna mecanic. Există şi o logică: consilierii locali depind direct de votul cetăţenilor, ei dau ochi în ochi zilnic cu oamenii de la care şi+au primit mandatele.
Pentru un consilier judeţean, cum este Blaga, răspunderea în faţa oamenilor e una diluată…
De ce „nu sunt bani” doar la primării
Toată această presiune asupra administrațiilor locale are o explicație simplă: Guvernul păstrează o parte tot mai mare din veniturile colectate de ANAF la centru, în timp ce pasează funcționarea administrațiilor locale către primării, obligate să-și majoreze taxele.
La centru rămân:
aparatul guvernamental supradimensionat,
funcții bine plătite în ministere și agenții,
sinecuri în consilii de administrație ale companiilor naționale,
subvenții pentru partide,
cheltuieli care nu sunt puse în discuție publică.
În teritoriu rămâne birul: impozite mai mari pe case, terenuri, mașini, firme mici.
Un transfer de criză de sus în jos, de la stat către cetățean.
Guvernarea PSD–PNL–USR–UDMR vorbește despre „solidaritate”, dar solidaritatea funcționează unidirecțional. Practic, aşa cum spun unii dintre contestatarii situaţiei, Guvernul şi Parlamentul îi transformă pe proprietarii de imobile, prin aceste taxe supra-mărite, în „chiriaşi în propriile clădiri”.
CCR: dublul standard al „urgenței”
În paralel, la Curtea Constituțională a României, aceeași logică a dublului standard devine vizibilă.
Cei patru judecători care au blocat prin lipsă de cvorum analiza legii de ajustare a pensiilor speciale ale magistraților sunt judecători propuși de PSD. Sunt aceiași care:
au ieșit din ședință pentru a provoca lipsa cvorumului,
au lipsit ulterior de la ședința de validare.
Tot acest CCR este instituția care, în noiembrie–decembrie, a:
cerut renumărarea voturilor,
a oprit renumărarea când a devenit clar că Marcel Ciolacu nu intră în turul al doilea,
a validat turul I,
apoi a invalidat același tur I, într-o decizie fără precedent.
Noul termen anunțat pentru pronunțarea CCR pe legea pensiilor este 16 ianuarie, deși legea ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 ianuarie. Chiar și în ipoteza unei validări:
legea trebuie completată în Parlament,
completarea poate fi atacată din nou la CCR,
procesul se poate relua la nesfârșit.
Concluzia simplă
Pentru oameni, urgența există: taxele cresc ACUM.
Pentru elitele politice și instituționale care au devenit adevărate CASTE, urgența este negociabilă, „amânabilă”, pasabilă…
Criza financiară nu este suportată „împreună”.
Ea este disipată:
– în jos, către populație și administrații locale,
– în afară, departe de castelele politice și de rețelele protejate.
Iar între discursul despre „responsabilitate” și realitatea din teritoriu, diferența o plătește, din nou, cetățeanul.
Iar politicienii locali precum Vrânceanu, Heriu sau Blaga nu îşi vor permite în veci să aibă o atitudine publică fermă care să-i vizeze pe judecătorii CCR care blochează o lege sau pe sinecuriştii de la partide care srau comozi prin diverse CA-uri, institute-fantomă de cercetare, agenţii de tăiat frunze la câini sau alte entităţi instituţionale care funcţionează, raport la buget, precum nişte găuri într-o ţeavă din care tot curge bugetul…
D.V.
